112

Băut fiind, a intrat cu mașina în poarta casei tatălui său. Păgubitul, din județul Brașov, și-a reclamat fiul la Poliție

Băut fiind, un zărneștean a intrat cu mașina în poarta casei tatălui său. Păgubitul, din județul Brașov, și-a reclamat fiul la Poliție.

„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizați, la data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 22.40, de către o persoană de sex masculin cu privire la faptul că fiul său a pătruns cu autoturismul în porțile de acces ale locuinței sale, de pe strada Tudor Vladimirescu din orașul Zărnești.

Echipajul de poliție sosit la fața locului a identificat conducătorul auto iar, în timpul discuțiilor cu acesta, polițiștii au observat în comportamentul acestuia că s-ar fi aflat sub influența alcoolui, motiv pentru care au procedat la testarea bărbatului din punct de vedere al stabilirii prezenței alcoolului în organism, iar rezultatul a indicat o valoare 0,80 mg/l alcool pur.
Având în vedere rezultatul obținut, polițiștii au condus persoana la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice”
, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, subcomisar Florentina Manolache.


Polițiștii au întocmit dosar penal. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante”. Dosarul este instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button