112

Bărbat din județul Brașov, reținut după ce a intrat peste soția lui în casă

Un bărbat din județul Brașov a fost reținut de polițiști după ce a intrat peste soția lui în casă. El avea această interdicție printr-un ordin de protecție provizoriu, emis de agenți.

„La data de 20 februarie a.c., polițiștii au primit o sesizare, în care le era semnalat faptul că un bărbat, față de care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, s-ar afla în locuința persoanei vătămate, fără a avea acest drept.
Față de sesizarea primită, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, acesta efectuând investigații, care au stabilit că bărbatul, din localitatea Făgăraș, ar fi pătruns în imobilul în care se afla soția acestuia, deși avea interdicția anterior stabilită, de a nu se apropia la o distanță mai mica de 100 de metri față de femeie și față de ceilalți membri ai familiei”
, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală și au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare