112

Bărbat arestat pentru viol, după ce a lăsat-o însărcinată pe fiica iubitei sale, fata având probleme de sănătate

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 26 Poliţie l-au reţinut pe bărbatul în vârstă de 47 de ani, apoi a fost emis mandat de arestare preventivă.

În data de 6 iulie, Secţia 26 Poliţie a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că a observat schimbări în comportamentul fiicei ei, în vârstă de 18 ani, care este cunoscută cu probleme de sănătate. Ulterior, în urma unui control de specialitate, s-a confirmat că aceasta este însărcinată.


Din cercetările şi investigaţiile efectuate, s-a stabilit faptul că, în perioada când persoana vătămată era minoră, concubinul femeii, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate, precum şi de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa şi ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta.
În cursul zilei de 6 iulie 2024, bărbatul a fost depistat şi condus la audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, faţă de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile
“, a informat Poliția.


Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.

Punerea în mişcare a acţiunii penale este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
vax populi
11 zile în urmă

“să ÎNFRÂNGĂ principiul prezumţiei de nevinovăţie”.Iarta-mi obraznicia stimata tov.Raluca Oltean,dar cand ai deschis ultima oara o carte de gramatica ? Cum ? Nu te lasa Insta,nu ? Stiu.Normal,ca gramatica a limbii romane.Nii,ma !

Daniela
11 zile în urmă

Si pe porcu care o lasat-o pe ma-sa gestanta nu l-a reclamat???? hmmmm

Back to top button