112

Agresiune sexuală pe strada Republicii din Brașov

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a dat următorul comunicat de presă:
S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față o persoană cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (2) lit. c) Cod Penal, situația de fapt fiind următoarea:


La data de 07.05.2023, în jurul orei 13:30 şi în timp ce se afla pe str. Republicii, mun. Brașov, o persoana de sex masculin în vârstă de 46 de ani a agresat-o sexual pe o persoană de sex feminin în vârstă de 15 ani, care se afla la plimbare, însoțită de mai multe prietene, prin aceea că a pipăit-o cu mâna pe fese, fără acordul acesteia.

La data de 8 mai 2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a luat măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.


De asemenea, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, pe bază de probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate de către Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municpiului Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

8 mai 2023


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Grigore Gheba
11 luni în urmă

La pușcărie cu nemernicul, să-l pipăie pe fese “șmecherii”, să vadă cum e….

Back to top button