112

Accident între un microbuz și un camion, pe DN13 Brașov – Sighișoara

A fost accident, în această dimineață, între un microbuz și un camion, pe DN 13 Brașov – Sighișoara. Evenimentul rutier a avut loc între localitățile Mihai Viteazu și Saschiz, în județul Mureș. Traficul a fost oprit timp de câteva zeci de minute. În microbuz se afla doar conducătorul auto. Acesta a fost rănit ușor, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române.

Accident între un microbuz și un camion…

Totodată, Centrul Infotrafic atenționează că astăzi, în intervalul orar 07.00 – 18.00, se efectuează lucrări de reparații covor asfaltic pe Autostrada A1 pe sensul Pitești – București. Astfel, este restricționat traficul pe a doua bandă, între kilometrii 68+500 metri – 70.
Conducătorilor auto li se recomandă să ruleze cu prudență sporită, păstrând distanța de siguranță între autovehicule. De asemenea, să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii, semnalizând din timp această intenție. Nu opriți în mod nejustificat pe banda de urgență.

În această dimineață, ceața scade vizibilitatea în trafic izolat sub 100 de metri pe mai multe artere.
Pe majoritatea arterelor rutiere de la nivelul țării se circulă în general pe un carosabil uscat. În zona montană a județelor Gorj, Harghita, Mureș, Neamț și Vâlcea sunt porțiuni cu suprafața de rulare umedă, fără precipitații.

Informații actualizate despre trafic găsiți aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Accident între un microbuz și un camion, pe DN13 Brașov – Sighișoara […]

Back to top button