112

Accident de muncă în județul Brașov

Un accident de muncă a avut loc, ieri, în județul Brașov. Autoritățile au fost anunțate prin apel la 112. Din primele date, un bărbat s-a rănit la cap, în timpul serviciului. El a fost transportat la spital. Accidentul de muncă a avut loc în Cristian.

„În fapt, la data de 14 noiembrie 2022, în jurul orei 12.05, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de muncă pe raza localității Cristian, județul Brașov.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce desfășura activități specifice liniei de muncă, s-ar fi accidentat în zona capului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Zărnești au deschis dosar penal. Ei fac cercetări pentru „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”.


Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button