112

Accident cu trei victime, pe un drum județean din Brașov

Un accident soldat cu trei victime a avut loc, în dimineața de 20 noiembrie, pe DJ 112D din județul Brașov. Evenimentul rutier a fost anunțat prin 112. Acesta s-a produs într-o curbă, pe raza satului Cărpiniș. Un autoturism a lovit un gard din beton. Trei pasageri au fost răniți în accident.

Accident cu trei victime…

„La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Săcele, care a efectuat cercetări și a stabilit că, la aceeași dată, în jurul orei 05.00, un tânăr din localitatea Tărlungeni a condus un autovehicul în care se mai aflau alte trei persoane, iar în zona unei curbe a DJ 112D, a pierdut controlul vehiculului, a ieșit în afara drumului și s-a izbit de un gard din beton.
Din cauza impactului violent, cei trei pasageri aflați în vehicul au suferit leziuni și au fost transportați la o unitiate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Conducatorul auto, în vârstă de 23 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru care a fost condus la o instituție medicală, unde i s-au recoltat mostre biologice”, au informat reprezentanții IPJ Brașov.
A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Cazuri penale în Bran și Brașov

În aceeași zi, polițiștii din Bran au oprit în trafic un bucureștean care șofa fără permis.
Bărbatul de 42 de ani s-a ales cu dosar penal. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
De asemenea, polițiștii de la Serviciul Rutier Brașov au depistat un tânăr de 29 de ani, din județ, care șofa drogat. El ar fi consumat cannabis. Comportamentul său i-a determinat pe polițiști să-l testeze.

„Întrucât, pe parcursul controlului, acesta a prezentat indicii că s-ar afla sub influența substanțelor interzise, s-a efectuat un test specific cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a ieșit pozitiv la substanța Cannabis, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au prelevat mostre de sânge pentru a se stabili cu exactitate substanța din organism”, au precizat reprezentanții Poliției Județene Brașov.
Cauza este cercetată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Accident cu trei victime, pe un drum județean din Brașov […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare