112

Accident cu șase victime, în urma impactului frontal dintre două autoturisme

 

Șase persoane, printre care doi copii, a fost răniți într-un accident rutier produs azi-dimineață, pe DN 6, între localitățile Caracal și Stoenești, județul Olt. Două autoturisme în care se aflau cele șase persoane s-au lovit frontal, iar cinci dintre victime au fost transportate la spital, patru fiind în stare critică – cei doi copilași de doar șase luni, respectiv trei ani și părinții lor – potrivit olt-alert.ro.

Din primele informații, tatăl copilașilor, un bărbat de 31 de ani, a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit de cealaltă mașină, condusă de un bărbat de 49 de ani.

„La Centrul de Primire Urgenţe Caracal au fost transportate cinci victime, toate conștiente. Este vorba de o femeie, în vârstă de 26 de ani, cu traumatism la coloana cervicală și multiple excoriații, un copil, în vârstă de șase luni, cu traumatism cranio-facial, o femeie, în vârstă de 46 de ani, cu traumatism abdominal, un alt copil, în vârstă de 3 ani, cu suspiciune de fractură la membrul inferior drept (femur) și de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, politraumatizat prin accident rutier”, a declarat pentru presa locală purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

La locul accidentului a fost asistat și un bărbat de 49 de ani, acesta având excoriații la picioare. Soția lui (femeia de 42 de ani) a fost transportată la spital, dar a refuzat internarea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button