112

Accident aviatic la Tuzla. Una din cele două victime a murit

 

Aeronava implicată, joi, într-un accident în apropierea aeroportului din Tuzla, în care un bărbat și-a pierdut viața, efectua un zbor de instruire, au anunțat reprezentanții aeroportului. Cel care și-a pierdut viața este copilotul, un bărbat de 50 de ani, care lua lecții de zbor.

„Azi, la ora 16.03, a avut loc un accident aviatic pe aeroportul din Tuzla, în care a fost implicată o aeronavă de tip Diamond 42, având la bord doi piloți. Aeronava efectua un zbor de instruire”, au precizat reprezentanții Regional Air Services – Aeroport Internațional Tuzla. În urma accidentului, copilotul aeronavei, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care lua lecții de zbor, a murit, în timp ce instructorul, un bărbat în vârstă de 54 de ani, care pilota avionul, a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral, un traumatism abdominal și fracturi de membre. Reprezentanții aeroportului au mai spus că au fost luate toate măsurile impuse de planul de răspuns la situații de urgență pentru accidente aeronautice, precizând că, în prezent, „incidentul este investigat de autoritățile cu competențe specifice”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare