112

Accident aviatic în timpul unui antrenament

 
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, sâmbătă, la Frătăuţii Vechi, judeţul Suceava, în timpul unor zboruri de antrenament, iar apoi s-au prăbuşit în afara pistei. Unul dintre piloţii implicaţi în accidentul aerian din Suceava a murit, iar celălalt, Sorin Bochiş, a fost grav rănit. Evenimentul ar fi urmat să se desfăşoare sâmbătă, între orele 16.00 şi 21.00, iar în program figurau acrobaţii aeriene cu avioane şi elicoptere, respectiv evoluţii ale unor paraşutişti. Pe fiecare avion va fi pus portretul pilotului care a murit, Cornel Marinescu, relatează Mediafax. Comitetul de organizare al spectacolului „Suceava Air Show 2018” a decis, în unanimitate, anularea mitingului aviatic, iar în schimbul său va avea loc o expoziție și se va ține un moment de reculegere pentru Cornel Marinescu, a spus, sâmbătă, vicepreședintele CJ Suceava, Gheorghe Niță.
S-a anulat (show-ul aviatic), va fi o expoziție cu aeronavele la sol, va fi un moment de reculegere pentru ziua de doliu, așa am stabilit cu toții și am întrebat și șefii piloților care sunt veniți de la Aeroclub. Am fost de comun acord, în unanimitate, să renunțăm la acest miting pentru că s-ar putea să mai fie și alte minuni în cazul în care un pilot mai tânăr, mai neexperimentat sau poate experimentat, să se gândească la ce a fost azi dimineață la Frătăuți. Va fi doar o expoziție la sol a aeronavelor care sunt la aeroport”, a spus Gheorghe Niță.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button