112

A „călcat” legea cu motocicleta, în județul Brașov

Un bărbat a provocat un accident rutier, astăzi, circulând ilegal cu motocicleta, în județul Brașov.

„Un accident rutier, în care a fost implicată o motocicletă, a avut loc în această după-amiază pe D.J. 101 (zona Glejărie), din localitatea Rășnov.
La fața locului a fost direcționat un echipaj de Poliție Rutieră, din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, iar în urma primelor date obținute de la fața locului a reieșit că motociclistul a pierdut controlul asupra direcței de mers și s-a accidentat.


Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a arătat că motociclistul avea o alcoolemie de peste limita legală. De asemenea, verificările asupra vehiculului condus au arătat că nu este înmatriculat, iar conducătorul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei.
În cauză, polițiștii rutieri efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și pentru celelalte infracțiuni săvârșite la regimul rutier”, a transmis IPJ Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare