112

8 copii cu toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bran – Brașov / Mâncaseră crenvurști stricați

8 copii cu toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bran – Brașov. Mâncaseră crenvurști, care ar fi fost alterați, la micul dejun. Ei au fost transportați la spital.

Copiii făceau parte dintr-un grup de 150 de persoane de la o școală din Galați, conform Agerpres.

„Au servit micul dejun şi au plecat spre Sibiu. Pe drum, au avut simptomatologie digestivă 8 dintre ei. Cel mai apropiat spital era la Făgăraş, unde au fost duşi cu ambulanţele. Şapte dintre ei au rămas acolo, unul a fost transferat la Braşov, având o condiţie medicală cronică – diabet. Starea lor medicală este bună, s-a ameliorat şi astăzi (vineri – n.r.) vor fi externaţi”, a declarat Anca Bâtiu, purtătorul de cuvânt al DSP Brașov, potrivit Observatornews.ro.

8 copii cu toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bran

„Ancheta este în desfăşurare. Au fost aplicate sancţiuni atât unităţii de cazare, cât şi unităţii de alimentaţie publică, unde masa se asigura printr-o unitate de catering. De asemenea, s-a recomandat închiderea taberei. Alimentul incriminat ca având modificări organoleptice au fost crenvurştii”, a mai spus Anca Bâtiu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare