[ViDEO] BRAŞOV. Moara cu apă din Ohaba, apărată cu preţul libertăţii în perioada comunistă

Moara cu apă din satul Ohaba, judeţul Braşov, se numără printre obiectivele turistice promovate mai mult de călătorii care au poposit pe aceste meleaguri, decât de ghidurile turistice, unii ajungând la ea din întâmplare, în periplul lor prin Ţara Făgăraşului.

Vorbim de o proprietate privată, familia Popa fiind cea care păstrează acum tradiţia şi o menţine funcţională. I se mai spune şi „Moara cu noroc”, pentru că a rezistat aproape un secol şi jumătate. Se află în inima Ţării Făgăraşului, ascunsă oarecum vederii, astfel că trebuie să fii foarte atent la indicatoarele ce par vechi, dar potrivite aşezării pierdute parcă în timp. Ca repere automobilistice, putem spune că există un indicator care o semnalizează în drumul principal, pe partea dreaptă cum mergi dinspre Şercaia-Vad. Satul Ohaba este străbătut de DN73A, care leagă Predeal de Şercaia, trecând prin Pârâul Rece, Râşnov, Zărneşti, Poiana Mărului, Şinca Nouă. Este aşezat la poalele Munţilor Făgăraş, între comunele Şinca Veche, Şercăiţa şi Vad.

Odată ajunşi în sat, orice localnic vă poate direcţiona către cea mai veche moară de apă din zonă, cu o istorie interesantă, spusă cu simplitate şi mândrie oricui vrea să o asculte chiar de actualul morar, Nicolae Popa (vezi video). În alte vremuri, existau mori asemănătoare în toate satele din împrejurimi, dar acestea s-au deteriorat în timp, tehnologia şi ideologia comunistă punându-şi amprenta şi la sate, ducând la dispariţia mecanismelor ţărăneşti. Doar moara din Ohaba, care asigura odată făina de grâu şi mălaiul pentru comunitatea locului, a rezistat vitregiilor timpului, motiv pentru care i se mai spune şi „moara cu noroc”, pe de o parte şi datorită încăpăţânării proprietarilor, unii plătind cu libertatea pentru avutul lor.

„Avem cea mai veche moară din ţinutul Ţara Făgăraşului, care datează din anul 1873. Este moştenire de familie, iar noi suntem la a patra generaţie de morari care au preluat-o. Atuul principal al existenţei acestei mori, funcţionale şi în ziua de azi a fost că dintotdeauna a avut statut de proprietate privată. În anul 1962, zona a fost cooperativizată, iar membrii celei de-a doua generaţii de morari nu au cedat presiunilor comuniste. Au făcut închisoare, la Făgăraş, şi aşa a fost salvată această moară. Aşadar, dacă atâtea generaţii s-au sacrificat pentru ea, noi, cei de acum avem datoria morală pentru a o păstra autentică pentru generaţiile viitoare”, ne-a relatat morarul.

Acesta a menţionat că nu s-a adus mecanismului nici o îmbunătăţire între timp, în scop productiv.

„Am încercat să o conservăm doar şi să o menţinem funcţională în scop turistic. Sursa de energie este debitul de apă, dintr-o deviaţie a râului mare din Valea Şercăiţei. Moara are două pietre, una fixă, cealaltă mobilă, printre care scapă grăunţele şi se face măcinatul. Piesele sunt din rocă naturală din cremene, prin şlefuirea dintr-o singură bucată de rocă. Sunt piese originale acelei perioade, aduse din Franţa”, ne-a explicat Nicolae Popa.

Cele două pietre de moară cântăresc o tonă fiecare şi au fost aduse, nu se ştie cum, de la Lyon, din Franţa, care exporta cremene în toată Europa. Un sac de 40 de kilograme cu grăunţe – grâu sau porumb – este măcinat în trei ore şi jumătate. Datorită procesului lung de măcinare, această făină, fără ingrediente moderne de conservare, se păstrează mai multă vreme.

Gospodăria din Ohaba abundă de culoare datorită florilor sădite de doamnele din familie, iar în moară totul este curat, fiecare unealtă şi obiectele necesare procesului arhaic de producţie fiind aşezate la locul lor. Sacii plini sunt aşezaţi după o orânduire anume, astfel că nici un turist nu rezistă să părăsească moara fără să cumpere cel puţin un kilogram de făină, din care se spune că se face cea mai bună pâine şi cea mai gustoasă mămăligă. 4 lei, nu mai mult, costă făina. Şi, pentru că sunt totuşi necesare reparaţii periodice, taxa de vizitare a fost fixată de proprietari la 5 lei.

Familia Popa este ospitalieră cu drumeţii care vor să înnopteze la pensiunea pe care o au în întreţinere, oferindu-le un loc de dormit şi mâncare tradiţională pe săturate. Chiar dacă s-au aflat pentru câteva minute printre lucruri simple, nespectaculoase prin aspect, toţi turiştii pleacă impresionaţi şi, mai ales, împăcaţi sufleteşte, ca după o terapie a sufletului.