SINGUR PRIN HAVANA – Arc peste timp (III)

„Adoptat”, nu tot timpul fără rezerve şi suspiciune, cam peste tot unde am locuit in Havana şi prin scurtele expediţii de patru-cinci zile prin provincii relativ apropiate, dar cu o durată până la destinaţie şi câte 9 ore, datorită drumurilor realizate uneori mai mult decât haotic sau parcurse „din bucăţi”, am ajuns să cunosc diferite tipuri de oameni şi de mentalităţi.

De precizat că autostopul cu mai orice mijloc de transport dispus să te mai ducă o bucată de drum până la prima „intersecţie de drumuri naţionale”, de cele mai multe ori dai cât vrei sau chiar nimic, doar un zâmbet şi „un gracias hermano” şi eventual mai primeşti şi câte un sfat despre care sigur vei constata că ţi-a prins bine. 

În afară de peisaje ce par rupte din picturi cu tema „Cuba pitorească” am putut vedea vestigii, asculta poveşti despre zei şi sfinţi din timpuri imemoriale, date despre cultura aborigenă, rezervaţii naturale conservate ca şi un tezaur naţional, dar şi oameni care n-au părăsit niciodată locul unde s-au născut şi care nu doar că n-au habar despre ce se întâmplă în lume, dar nici măcar la Havana, singurele informaţii venind de la vreun televizor cu lămpi sau de la un radio, care şi el a împlinit de mult cel puţin 40 de ani…

În mod cert pentru asta devii ţinta unui tir de întrebări despre ce se petrece în lume, despre ce se mai petrece cu sisteme sociale, unele dispărute de cel puţin două decenii, despre tehnică şi o mulţime de alte lucruri, pentru unele neavând nici tu răspuns. Pentru astfel de „campesinos” viaţa se reduce între munca depusă dinainte să răsară soarele şi pâna la apus se măsoară în produse, unele pentru a putea trăi şi altele pentru a le transforma în bani sau de-a face chiar şi troc.

Culmea este că, într-o sărăcie lucie, cultul curăţeniei pare a fi o adevărată religie. Casa, curtea şi drumul din faţa porţii – dacă există – sunt printre primele îndeletniciri ale femeilor din casă sau chiar şi ale bărbaţilor, dacă au timp şi restul sunt ocupaţi. Asta se întâmplă zilnic fie dimineaţa, iar apoi după-amiaza sau seara.

Catolicism, credinţe şi religii păgâne, sfinţi şi demoni…

Majoritatea cubanezilor, excluzându-i pe habotnicii ce cred în aşa-numita santeria (ce implică tot felul de sfinţi păgâni şi rituri) sunt catolici, dar mai „cochetează” si cu santeria, distinctivă după brăţările şi culorile brăţărilor şi al colierelor împletite complicat cu modele afro. La iniţierea într-o astfel de aşa-zisă religie, fiecare cu mai mulţi sfinţi sau doar cu unul, celui care se alătură credinţei i se impune, de regulă o pedeapsă pe viaţă, care nu îi va permite să facă niciodată un anumit lucru. Culmea, multe dintre penitenţe sunt de genul să nu bei alcool, să nu fumezi, să nu faci excese culinare etc..

În ceea ce priveşte catolicismul, cea mai cunoscută ceremonie de iniţiere este aceea a cărei protagonistă este o tânără domnişoară ce împlineşte 15 ani, vârsta de la care este considerată a fi devenit femeie şi, oficial, poate avea prieten. O astfel de petrecere are loc cu mare fast, cam ca la o nuntă aici: un tur pe celebrul Malecon într-o maşină decapotabilă, eveniment filmat şi fotografiat continuu, o sesiune foto în timpul căreia sunt schimbate cel puţin trei rochii şi perechi de pantofi, toate imaginile fiind surprinse în cele mai superbe locaţii din Havana sau depinde de oraşul unde are loc ceremonia.

Ulterior, are loc petrecerea, unde toată lumea e cu ochii şi atenţia pe sărbătorită, înconjurată de-o grămadă de prietene, toate puse pe discuţii despre modă şi băieţi.

Amor, pasiuni devoratoare şi gelozii ca nişte tornade

Sânge fierbinte şi inflamabil ca şi kerosenul, cubanezii pun pasiune de la a face lucruri care le fac plăcere şi până la dragoste şi ură. Dacă iubesc cer „exclusivitate”, iar oricine măcar încearcă să le încalce teritoriul se poate trezi oricând chiar şi în situaţii când trebuie să intervină o mare parte din comunitate. Gelozia chiar şi pentru o privire, uneori eronat interpretată duce la adevărate drame şi reproşuri şi scandaluri ce se aud de la trei străzi, căci în Cuba combatant nu este doar bărbatul. Nu rareori am asistat şi la păruieli între fete şi femei. Cam în aceeaşi notă sunt tratate ofensele personale sau, mai grav, cele care vizează familia. Efectiv, simţi cum clocoteşte ura şi cum cel lezat e pe cale să explodeze. Şi dacă răzbunarea nu se împlineşte pe loc sau în scurt timp, cubanezii o servesc în maniera în care nu le place să li se aducă mâncarea: rece şi pe un platou scos de la frigider…