Turism

Sezonul de schi 2023-2024 / Prețurile din România, comparativ cu cele din Bulgaria și Austria

Sezonul de schi 2023-2024 a început în multe zone din țară, dar și din Europa.

Tarifele din România s-au majorat considerabil. Astfel, stațiuni cu doar câteva zeci de kilometri de pârtii concurează la prețuri cu localități faimoase din Austria, unde poți schia sute de kilometri fără să mergi de două ori pe același traseu. Economedia a făcut, în acest sens, o interesantă analiză a prețurilor.

Sezonul de schi 2023-2024

Conform sursei citate, Predealul este, probabil, una dintre cele mai scumpe stațiuni de schi din România, atât ca preț general, cât și ca preț raportat la numărul de kilometri ai pârtiilor. Un skipass de o zi pentru un adult în stațiunea de pe Valea Prahovei s-a scumpit în acest sezon la 265 lei (55 euro), de la 230 lei sezonul trecut. Și pentru un copil prețul a crescut la 125 lei (25 euro), de la 110 lei anul trecut. În Predeal, cea mai lungă pârtie are 2.250 m, iar domeniul schiabil este de numai 7 kilometri.

La Sinaia, un skipass de o zi costă între 210-230 de lei (46 euro) pentru un adult, la fel ca sezonul trecut, iar pentru un copil skipass-ul este între 135-150 de lei. Prețurile sunt mai mici în timpul săptămânii și mai mari în week-end. Toate tarifele pot fi consultate AICI.

În Poiana Brașov, prețurile din actualul sezon sunt mai mici decât în Predeal sau Sinaia – Vezi, AICI.

La Rânca, Voineasa, Borșa ori în județul Harghita, prețurile sunt mai mici decât în stațiunile enumarate anterior.

Sezonul de schi 2023-2024

În Bulgaria, la Bansko, prețurile sunt mai mici decât în România. În sezonul de iarnă 2022-2023, pentru un skipass de zi, costul era de 90 de leva (228 lei) pentru adulți, 45 de leva (114 lei) pentru copii între 7-12 ani și 80 leva (201 de lei) pentru studenți, elevi de liceu și pensionari. Prețurile pentru sezonul 2023-2024 nu au fost actualizate, așa cum a punctat Economedia.

Staţiunea Bansko oferă trasee de schi cu o lungime totală de 70 kilometri și 15 telecabine, telescaune și teleschiuri.

În Austria, la Kitzbühel – de pildă, prețul variază în funcție de sezon: în extra-sezon este de 60 de euro pentru un adult, adică circa 300 de lei, și pentru copii 30 de euro (150 de lei), iar pentru sezonul de vârf prețurile se duc la 72 de euro (358 lei) pentru adulți și 35 de euro (180 de lei) pentru copii. 

Evident, pentru a minimiza cheltuielile se pot achiziționa skipass-uri pentru o perioadă mai scurtă de o zi sau mai lungă, fiecare abonament pe durată mai lungă venind cu reduceri.

Zona Kitzbühel are 233 de kilometri de pârtii și 41 de kilometri de trasee de schi marcate, dar și 57 de telecabine.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
3 luni în urmă

[…] rupe. Se aude o trosnitură, dar nu se umflă imediat, ci în 24 de ore. Persoanele care practică schiul, cei care calcă greşit şi, nu în ultimul rând, sportivii experimentează, frecvent, ruptură […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare