Turism

Serele Regale din Belgia vor fi deschise pentru public în următoarele trei săptămâni

  • sereregale2.jpg
 

Serele amenajate pe Domeniul Regal din Laeken, Belgia, vor fi deschise pentru public în următoarele trei săptămâni, informează Palatul Regal.

Acestea vor putea fi vizitate din 19 aprilie şi până pe 10 mai 2019. Serele, construite în parcul Castelului Laeken, reşedinţa familiei regale belgiene, datează din timpul domniei lui Leopold al II-lea (1865-1909). În 1874, arhitectul Alphonse Balat a început lucrările la Jardin d’Hiver (Grădina de Iarnă), piesa centrală a asamblului. 20 de ani a durat finalizarea integrală a acestor sere, care găzduiesc în prezent întreaga colecţie regală de plante.

Reprezentanţii Palatului Regal promit vizitatorilor o experienţă „interesantă şi unică”, ce constă în asocierea dintre plante şi arhitectură.

Serele Regale, accesibile pentru public contra unui bilet de 2,5 euro, cu excepţia persoanelor sub 18 ani, pentru care accesul este gratuit, vor rămâne deschise şase zile pe săptămână, dar şi în cursul serii între orele 20.00 – 21.30 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În fiecare primăvară, Serele Regale din Laeken primesc peste 100.000 de vizitatori.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button