Turism

Prima proprietate din România inclusă în Small Luxury Hotels of the World, relativ aproape de Brașov / Ca să vă faceţi o idee despre preţuri…

Prima proprietate din România inclusă în Small Luxury Hotels of the World este Bethlen Estates Transylvania, situată în localitatea Daneș din județul Mureș, la aproximativ 125 de kilometri de Brașov.

Această recunoaștere vine ca o confirmare a eforturilor familiei Bethlen de a păstra viu caracterul istoric al moșiei și de a oferi un alt fel de lux, unul care înseamnă timp (slow living), gust (fine dining), echilibru (sustenabilitate) și conexiune reală cu tradițiile, așa cum a menționat rhn.ro.

Prima proprietate din România inclusă în Small Luxury Hotels of the World

Povestea domeniului a început încă din anul 1305.

Restaurarea a fost realizată de artizani locali, fiecare detaliu, de la plăcile ceramice pictate manual până la grinzile din lemn, a fost ales cu grijă pentru a onora identitatea culturală a locului și pentru a oferi oaspeților confortul pe care îl caută în astfel de evadări în natură.

Bethlen Estates Transylvania a fost gândit și ca o experiență gastronomică inedită, îmbinând conceptul de fine dining cu bucătăria transilvăneană, un tip de restaurant fusion cu arome locale și tehnici internaționale.

Oaspeții pot savura preparate precum hribi de pădure proaspăt culeși, gătiți în sos de paprika sau un desert inovator creat cu fructe din livadă. Meniul a fost creat de Chef Róbert Tordai, care stăpânește bucătăriile franțuzești și japoneze.

Bethlen Estates Transylvania a atras deja atenția la nivel international, fiind prezentat în publicații de renume, precum Vogue, The Times, Elle, Travel + Leisure și House & Garden. 

Prima proprietate din România inclusă în Small Luxury Hotels of the World

Cu greu se găsesc disponibilități de cazare la proprietatea menţionată. Potrivit booking.com, care dă nota 9,3 locaţiei, un sejur de 2 nopţi cu mic dejun inclus pentru două persoane costă 3.285 de lei. Perioada de rezervare la acest preţ este 4-6 august.

Small Luxury Hotels of the World este o rețea exclusivistă care reunește peste 620 de hoteluri boutique independente din peste 90 de țări. Fiecare proprietate din portofoliu a fost selectată, vizitată și verificată personal pentru a garanta cele mai înalte standarde de ospitalitate, rafinament și autenticitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
7 zile în urmă

[…] an, aproape 6 din 10 respondenți se tem că veniturile lor nu vor ține pasul cu creșterile de prețuri și că nu se vor descurca din punct de vedere financiar. A doua cea mai mare temere este legată de… Citeşte mai mult »

Back to top button