Turism

„Pomana porcului”, între români şi maghiari

 

Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Pomana porcului” se va desfăşura în weekend, în staţiunea covăsneană Balvanyos, aflată nu departe de Lacul Sfânta Ana. La eveniment s-au înscris 19 echipe din România, dar şi din Ungaria.

„Anul acesta s-au înscris echipe din Constanţa, Prahova, Sălaj, zona Covasnei, dar şi din străinătate, din Ungaria, mai exact din Budapesta, Szeged şi zona Balaton, deci avem echipe care vin de la distanţe mari şi cred că ediţia din acest an va fi mult mai diversificată, atât în ceea ce priveşte preparatele care vor fi prezentate, cât şi tradiţiile. (…) Deja suntem la finalul pregătirilor, vineri seară va fi prima întâlnire festivă, cu mâncare şi băutură, la care vor participa aproape 250 de persoane. (…) Fiecare echipă îşi va prezenta zona de unde provine, portul popular, va aduce ţuică, pălincă, şliboviţă, prăjituri de casă şi va servi celelalte echipe cu ce a adus de acasă. A doua zi, fiecare două echipe vor primi câte un porc viu, care va fi liber într-un ţarc şi vor trebui să îl prindă, să îl sacrifice prin asomare, să-l pârlească împreună, să-l spele şi apoi să îl împartă frăţeşte şi să se apuce de treabă. (…) Fiecare echipă va trebui, conform regulamentului concursului, să facă minimum trei preparate, dar de regulă se fac cinci-şase feluri reprezentative pentru obiceiurile de iarnă specifice fiecărei zone”, a declarat, conform stiri.covasnamedia.ro, primarul comunei Turia, de care aparţine staţiunea Balvanyos, Daragus Attila.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare