Turism

Poiana BRAȘOV. Se pune punct sezonului de schi / Majoritatea hotelurilor și restaurantelor din stațiune s-au închis

 

Sezonul de schi din Poiana Brașov se va închide poimâine, 19 martie.

Decizia vine în urma discuțiilor pe care primarul George Scripcaru le-a avut cu reprezentanții firmei care gestionează amenajarea pârtiilor, cu cei care gestionează transportul pe cablu și cu administratorii unităților de cazare din Poiana Brașov, pentru a reduce riscurile răspândirii virusului COVID-19.

Reprezentanții Primăriei Brașov au menționat că aceeași măsură a fost luată și de alte țări cu tradiție în practicarea sporturilor de iarnă din Alpi – Italia, Austria, Elveția, Franța – care au anunțat închiderea totală a zonelor de schi, inclusiv pe ghețari, pentru a elimina motivația deplasărilor în scop turistic. Totodată, mai multe unități hoteliere din Poiană au anunțat deja că își suspendă activitatea.

Și două cabane din Masivul Postăvarul și-au suspendat activitatea cu publicul.

„S-au închis majoritatea hotelurilor mici și pensiunilor, s-au închis Teleferic, Ana Hotels, Piatra Mare, Aurelius – Împăratul Romanilor. Până vineri, conform precizărilor reprezentanțiolor Asociației de turism Poiana Brașov, cea mai mare parte a hotelurilor și restaurantelor din Poiană vor fi închise. Excepție face, deocamdată, Hotel Alpin, care are și funcțiunea de apart hotel, și care a decis ca angajații care rămân să nu mai părăsească incinta hotelului în această perioadă, astfel încât să nu existe riscul infectării sau răspândirii virusului Covid-19″, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button