POIANA BRAȘOV – plusuri și minusuri!!!…
Cunoscutul editorialist Răzvan Ioan Boanchiș a scris, în numărul de astăzi al ziarului Național, despre Poiana Brașov, pendulând între trecut și prezent, cu unele chestii de apreciat și altele de îndreptat.
Astfel, printre altele, el a constatat că, „astazi, schiorii de sarmale s-au împuținat, iar Poiana Brașov chiar este la nivel de stațiune montană brici în Europa. Are pârtii, telegondolă, teleschi, telecabine First Class. Are restaurante foarte bune. Are hoteluri de lux cu centre SPA minunate. La rândul lor, hotelurile au ski bus-uri care taie în permanență stațiunea – românii cu bani se plimbă cu duba, ca să se obișnuiască… Poiana nu mai are cabaret, cum erau pe vremuri la «Capra Neagră» și la «Teleferic», dar nu-i duc lipsă decât bătrânii, fiindcă lumea, azi, se culcă devreme, la munte”.
Altfel, la capitolul „umbre”, Răzvan Ioan Boanchiș a constatat: „Poiana are o singură farmacie, care se închide la ora 18. Și niciun dispensar cu gardă de noapte. Nimic. Zero. Niente. Nici măcar o ambulanță care să stea lângă pârtii sau în Parcarea de jos. La orice Resort din Turcia, de pildă, există clinică având internist, pediatru și stomatolog. În Poiană, stațiune de schi, nu-i nici ortoped. Nici benzinărie nu are Poiana. Nu sunt absurd, nu aș vrea să fie benzinăria în miezul stațiunii. Dar la ieșirea spre Brașov sau la ieșirea spre Râșnov ar trebui să găsească turistul o benzinărie”.
Editorialul lui Răzvan Ioan Boanchiș despre Poiana Brașov îl puteți citi în întregime aici: https://www.facebook.com/riboanchis/
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.