Pârtiile din Poiana Braşov rămân deschise pentru schi, deși sezonul ar fi trebuit să se încheie duminică
Dată fiind starea pârtiilor din Poiana Braşov, Municipalitatea şi administratorul domeniului schiabil din staţiune au decis să prelungească sezonul de schi 2016 – 2017, astfel încât să se poată schia şi după data de 2 aprilie, când urma să se închidă oficial sezonul 2016 – 2017 (conform conveţiei dintre Primăria Braşov şi societatea Ana Teleferic).
Odată cu prelungirea sezonului de schi se prelungeşte şi valabilitatea cartelele achiziţionate pentru transportul pe cablu, cel puţin până pe 9 aprilie.
Mai mult, administratorul public al Municipiului Braşov, Miklos Gantz, a precizat că speră să se poată schia, măcar în partea superioară a domeniului, chiar şi de Paşte.
Astăzi, în partea superioară a domeniului schiabil, starea pârtiilor Drumul Roşu, Kanzel, Lupului şi Sulinar era foarte bună, stratul de zăpadă măsurând 70 – 80 de centimetri.
Dar, în partea inferioară, zăpada măsura doar aproximativ 30 de centimetri şi nu se putea schia pe toate pârtiile.
Cât priveşte transportul pe cablu, erau funcţionale telegondola, telescaunul Ruia şi teleschiul Bradul, conform informaţiilor postate pe site-ul Primăriei Braşov.
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.