Turism

Operatorii din turism vor plăti impozite speciale

 

Operatorii turistici precum hotelurile şi restaurantele, vor plăti de la anul, indiferent de mărimea cifrei de afaceri şi ponderea veniturilor obţinute din aceste activităţi, un impozit special, calculat la numărul de locuri de cazare sau la spaţiul alocat activităţii.

Potrivit deputatului social-democrat de Braşov Emil Niţă, acest proiect a fost adoptat zilele trecute cu unanimitate de voturi, legea fiind aplicabilă tuturor operatorilor din turism, fiind incluse şi microintreprinderile din zona turismului. 

„La calculul impozitului special se ia în considerare şi zona în care se desfăşoară activitatea. Una este să faci turism în centrul Bucureştiului, alta este să faci turism în Zona Metropolitană a Capitalei sau într-o localitate din alt judeţ. Va fi un singur impozit pe unităţile din turism, acesta specific, care va funcţiona în condiţiile despre care v-am vorbit. Este foarte bine calculat şi foarte bine echilibrat. Societăţile mai mici vor plăti un impozit mai mic, cele mari, unul mai mare”, a explicat azi Emil Niţă, în conferinţa de presă susţinută la sediul PSD Braşov.   


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button