Îți dorești o escapadă pe o insulă cu priveliști de basm și parfum medieval? Vino într-o vacanță în Rodos!
În apele Mării Egee se află o insulă ce îmbină cu măiestrie moștenirea epocii medievale cu peisajele ce îți taie respirația. Rodos, una dintre cele mai mari insule din arhipelagul grecesc, este o împletitură de culturi și civilizații, cu bastioane, fortărețe, porți, minarete și case vechi, ce te invită să îi descoperi secretele.
Considerată una dintre cele mai frumoase și populare insule grecești, cu obiective medievale, priveliști de basm și plaje renumite, precum Tsambika, Ladiko, Kallithea și Golful Saint Paul, locația este una excelentă pentru o vacanta Rodos prin BJR Vacante.
O incursiune magică în alte vremuri
Destinația atrage vizitatorii prin farmecul medieval și obiectivele culturale valoroase. Cel mai remarcabil punct de atracție este Cetatea Cavalerilor din Rodos, o fortăreață impresionantă construită de Cavalerii Sfântului Ioan în secolul al XIV-lea. Zidurile maiestuoase, Palatul Marelui Maestru și Porțile Cetății Vechi fac din orașul Rodos un punct de reper important pe harta celor mai mari orașe medievale din Europa.
Denumită și Insula Trandafirilor sau a Soarelui deoarece, conform legendelor Olimpului, Helius ar fi domnit aici, zona este specială și pentru faptul că adăpostește una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, și anume, Colosul din Rodos.
Priveliști ce încântă retina
O vacanță în Rodos satisface toate gusturile! De la vizitarea obiectivelor istorice la relaxarea pe plajele foarte bine întreținute, te poți delecta cu numeroase activități captivante. Câteva dintre cele mai frumoase plaje din Marea Egee se găsesc pe coasta insulei Rodos. Plaja Tsambika, cu nisip fin auriu și ape clare este o alegere splendidă pentru a uita de stresul cotidian. Plimbările în aer liber îți vor dezvălui peisaje impresionante în care dealurile verzi se întâlnesc cu marea și în care castelele medievale ce se ivesc la orizont creează adevărate cărți poștale.
Orașul Rodos
Orașul Rodos, capitala insulei, te întâmpină cu cartierul medieval, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, și străduțele înguste presărate cu taverne tradiționale, magazine de suveniruri și clădiri istorice bine conservate. Strada Cavalerilor este cea mai bine păstrată stradă medievală, care duce spre Piața Muzeului, Spitalul Cavalerilor (transformat în Muzeu Arheologic) și Catedrala Ortodoxă în stil bizantin.
Excursii în natură
Dacă iubești natura, o vacanță în Rodos îți oferă numeroase oportunități de a explora peisajele sale variate. Parcul Natural Valea Fluturilor este un loc aparte, o zonă ecologică unică, cu poteci înguste, iazuri cu nuferi, podețe rustice, pârâuri și cascade. În fiecare an, la jumătatea lunii iunie, începe spectacolul fluturilor care invadează zona.
Pe lista locurilor pe care trebuie să le vizitezi pe durata sejurului tău se numără și orașul Faliraki, cunoscut pentru stațiunea balneoclimaterică Thermes Kallitheas, golfurile Ladico Beach și Anthony Quinn Beach, orașul Kamiros, înconjurat de ziduri ridicate de cruciați, Lindos cu priveliști spectaculoase, străduțe înguste, case și biserici albe, precum și Parcul Rodini, un paradis al relaxării, cu vegetație luxuriantă, flori, lacuri și poduri elenistice.
Experiențe gastronomice pe care nu trebuie să le ratezi într-o vacanță Rodos
Bucătăria tradițională grecească își pune amprenta cu produse proaspete și rețete autentice. Preparatele specifice zonei sunt musacaua, souvlaki, gemisa (roșii umplute cu miel), pitaroudia (crochete făcute din năut), kapamas (carne de capră la cuptor cu năut și fasole) și talagoutes (clătite cu miere, nuci, scorțișoară și susan). Băuturile reprezentative sunt ouzo și retsina (vinul național cu gust de rășină de pin). Faimoase pentru vinurile sale, podgoriile din Rodos sunt asociate în miturile grecilor cu cele mai plăcute momente de relaxare.
Așadar, optează pentru o vacanță în Rodos și vino să sărbătorești ca zeii! Sejurul tău va fi, garantat, unul de care vei povesti mereu!
P
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.