HiSky – încă o „bubă” / Compania aviatică tace…
HiSky, compania aviatică din Republica Moldova, se confruntă cu numeroase reclamații în acest sezon estival, în urma curselor sale charter.
După apariția pe MyTEX a problemelor cu zborurile HiSky București – Hurghada și Hurghada – București din data de 5 august – Detalii, AICI, un cititor ne-a semnalat pe Whatsapp MyTEX că și cursa HiSky Timișoara – Hurghada din ziua menționată a avut întârziere mare, fiind reprogramată.
„E lipsă de respect, de profesionalism”
„Este vorba de zborul 1605 de pe Aeroportul Traian Vuia din Timișoara. Mai mult decât atât, am trimis nenumărate e-mail-uri pe toată durata sejurului atât companiei aeriene, cât și agențiilor de turism (de unde a fost procurată vacanța în Egipt – n.r.) care nici măcar nu ne-au anunțat de reprogramarea zborului. Despre prima reprogramare am aflat pe aeroport, despre a doua – telefonic de la aeroport. Eu le-am dat vestea tour-operatorilor că există, de fapt, o a doua reprogramare pentru ora 6.00. Nu am primit răspuns nici până astăzi, în condițiile în care alte agenții de turism au returnat clienților/turiștilor lor bani pentru ceea ce au pierdut din sejur – între 500 de lei și aproape 700 de lei de persoană. Cu scuzele de rigoare, care nu repară situația «nefericită», dar sunt de minim bun-simț. Compania aeriană tace ca, vorba românului, «porcul în cucuruz». E lipsă de respect, de profesionalism și ce mai vreți să adăgați, dar totul cu «in» și «ne» în față. Voi încerca și la Protecția Consumatorului, după ce astăzi am mai făcut un apel la agențiile de turism și la compania aeriană HiSky”, ne-a transmis respectivul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.