Turism

De la 35 de lei noaptea de cazare pe litoralul românesc

De la 35 de lei noaptea de cazare pe litoralul românesc.

Programul „Litoralul pentru toţi” a ajuns la ediţia cu numărul 42 și se va derula în perioada 1-30 septembrie. Se adresează turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoral autohton în extra-sezon, după cum a anunțat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

De la 35 de lei noaptea de cazare pe litoralul românesc. Până în prezent s-au înscris în program 48 de unități de cazare din toate staţiunile de pe litoral. Acestea pun la dispoziţia turiştilor aproximativ 5.000 de locuri de cazare. Românii se pot caza în hotelurile si pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 35 de lei pe noapte. Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon. Majoritatea hotelurilor din acest program păstrează tarifele de anul trecut.

„Până la începerea efectiva a programului, pe 1 septembrie, estimăm că peste 100 de unităţi vor intra în acest program. Astfel, peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie”, a menționat FPTR.

Locurile vor fi vândute direct de hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare