Turism

De astăzi, CFR pune în circulaţie un vagon pentru biciclete şi schiuri

 

Începând de astăzi, CFR Călători pune în circulaţie un vagon prototip cu 20 de locuri pentru biciclete sau schiuri, 20 de locuri pentru călători şi un spaţiu bar-bistro.
„Demersurile noastre răspund solicitărilor comunităților de bicicliști de a folosi ca mijloc de transport trenul. În funcție de felul în care va fi primit acest proiect pilot și de numărul solicitărilor din perioada următoare, luăm în calcul extinderea lui”, a declarat Iosif Szentes – director general CFR Călători.
Vagonul va putea fi comandat de grupuri care vor să călătorească pe diferite rute cu trenul, transportând în același timp și echipamentul sportiv. Solicitările trebuie trimise pe adresa relpublic.calatori@cfrcalatori.ro cu cel puţin cinci zile înainte de efectuarea călătoriei. Potrivit reprezentanţilor CFR Călători, oferta tarifară este flexibilă şi va fi calculată la fiecare solicitare în parte. Spre exemplu, un bilet dus-întors pentru o bicicletă şi un pasager dintr-un grup de 20 persoane va fi 60 de lei pe ruta Bucureşti – Braşov.
În 2016, CFR Călători a vândut un număr de aproximativ 16 mii de bilete pentru biciclete.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare