Coşmar pe charterele HiSky de Egipt – brașoveni și alți români, blocați ore întregi pe aeroporturi / Care e explicaţia și ce este de făcut

Tot mai mulți turiști români reclamă întârzieri repetate ale zborurilor operate de compania HiSky pe rutele de vacanță spre și dinspre Egipt. Un caz recent, cu plecare din Timişoara spre Hurghada, programat la ora 18.25, a fost amânat cu circa o oră la decolare (un exemplu fericit…). La întoarcere, pe aeroportul din Hurghada, doar zborurile HiSky către București, Timișoara și Oradea aveau afișate întârzieri pe ecrane.
Problemele nu sunt izolate. Un braşovean care s-a întors recent din vacanţa efectuată în Hurghada, pe cursa HiSky de București, a ajuns la destinație cu o întârziere de vreo 3 ore. Şi dacă mai spunem că au fost şi chartere care au avut şi o zi întârziere…
Specialiştii din aviaţie explică faptul că avioanele HiSky, ca toate cele low-cost, sunt programate la limită, fără rezerve de timp, astfel că o simplă problemă tehnică sau meteo poate declanşa întârzieri în lanţ. În plus, este mai ieftin pentru companii să amâne zborurile charter decât cursele de linie, cu conexiuni pentru pasageri.
Turiştii cer explicaţii, agenţiile tac, iar vacanţele românilor continuă să înceapă sau să se termine sub semnul întrebării.
Ce e de făcut
Turiştii români care se confruntă cu întârzieri mari ale zborurilor – şi cele charter! – au dreptul la despăgubiri financiare, conform Regulamentului european CE 261/2004.
Dacă întârzierea la sosire depăşeşte 3 ore, pasagerii pot primi până la 600 de euro pentru zboruri lungi, cu condiţia ca întârzierea să nu fie provocată de condiţii meteo extreme sau alte situaţii excepţionale.
Primul pas este depunerea unei reclamaţii la compania aeriană, însoţită de documente: bilet, boarding pass, fotografii cu întârzierea afişată la plecare/sosire. Dacă operatorul nu răspunde sau refuză plata, pasagerii se pot adresa către ANPC sau Autorităţii Aeronautice Civile Române.
Cei care nu vor să se ocupe personal, pot apela la firme specializate în recuperarea despăgubirilor, care reţin un comision din sumă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






