Turism

BRAȘOV. Week-end plin de accidentări!

 

Vremea frumoasă de ieri a făcut ca pârtiile de schi/săniuș din Poiana Brașov și din celelalte stațiuni brașovene să fie pline. Pentru salvamontiști a însemnat o zi plină.

„O nouă zi plină de evenimente pentru salvamontiștii din întreaga țară, confruntați cu un număr extraordinar de mare de evenimente, multe dintre ele soldate cu accidentări deosebit de grave. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, direct sau prin Sistemul Național de Urgenta SNAU 112, s-au primit 72 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a echipelor Salvamont”, au informat reprezentanții Salvamont România.

Dintre apeluri, 10 au fost pentru Salvamont municipiul Brașov, 5 pentru Salvamont Predeal, 2 apeluri pentru Salvamont Bran și un apel pentru Salvamont județul Brașov.

„După acordarea primului ajutor, stabilizare și transport de la locul evenimentului de către salvamontiști, 58 dintre aceste cazuri au fost trimise către unitățile spitalicești cu ambulanțele SAJ, SMURD și Salvamont, restul, considerate mai ușoare, fiind îndrumate către spital, pentru control suplimentar, cu mașinile aparținătorilor. S-au mai primit și 28 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre zona montană”, au informat salvamontiștii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare