Turism

BRAŞOV. Serialul documentar Wild Carpathia va continua şi cu sprijinul financiar al municipalităţii

 
Municipiul Brașov va susține și producția celui de-al cincilea episod al serialului documentar „Wild Carpathia”, realizat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, care prezintă România și care a avut deja audiență în 110 țări din lume.
 
Potrivit informaţiilor primite de la biroul de comunicare al Primăriei Braşov, Charlie Ottley a avut ieri o discuție cu primarul George Scripcaru, în care a prezentat proiectul episodului cu numărul 5. Acesta este centrat pe povestea de iarnă a României, iar Brașovul va ocupa un loc important, atât ca locație în sine, cât și prin Poiana Brașov, cea mai importantă stațiune de schi din România.
 
Realizatorul a filmat deja o serie de imagini printre care bradul de Crăciun din Piața Sfatului, Târgul de Crăciun, precum şi locuri pitorești din oraș. El va continua cu alte locuri de interes, la propunerea celor din Primărie. Din film nu vor lipsi și localități din județ, inclusiv din Zona Metropolitană Brașov.
 
„Vrem să arătăm România şi Braşovul ca destinație turistică de iarnă. Dacă până acum am acoperit primăvara, vara și toamna, ultimul episod al seriei va fi centrat pe iarnă”, a spus Charlie Ottley.
 
În plus, municipiul Brașov va primi tot materialul filmat în Brașov și Poiana Brașov, precum și drepturi de difuzare pentru toate episoadele seriei, și va fi promovat ca şi sponsor în toate difuzările și la toate evenimentele legate de lansarea sau difuzarea acestui episod.
 
Realizatorii sunt la jumătatea filmărilor și au nevoie de finanțare pentru continuarea proiectului pe care deocamdată îl suportă din banii proprii. Ca și până acum, mizează pe sponsorizări, însă deocamdată au doar promisiuni de finanțare, la un buget estimat de aproximativ 120.000 de euro. Participarea financiară a Brașovului ar oferi garanția continuării proiectului, în condițiile în care filmările nu pot rata perioada de iarnă și depind foarte mult de ninsoare.
 
„Am avut astăzi o primă discuție și cu siguranță vom participa la bugetul acestui proiect, așa cum am făcut-o și la Wild Carpathia 4. Este un film care a adus foarte multă notorietate României și Brașovului până acum și a fost vizionat în toată lumea. Așteptăm un demers oficial pentru această finanțare, iar cota noastră de participare va depinde direct de cât va apărea Brașovul în acest film care va avea 46 de minute”, a explicat primarul George Scripcaru.
 
Totodată, primarul l-a invitat pe Charlie Ottley să prezinte împreună lucrurile frumoase care ar trebui cunoscute despre Brașov și România, la Reuniunea directorilor responsabili pentru tematica biodiversității, reuniune care va avea loc în luna aprilie, la Brașov, în cadrul președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
 
Cunoscutul producător de televiziune din Marea Britanie a ajuns, de fapt, unul dintre cei mai importanţi ambasadori neoficiali ai ţării noastre, alături de Prinţul Charles al Marii Britanii, care a făcut și el parte din seria documentarelor „Wild Carpathia“. Documentarele lui Charlie Ottley despre pădurile virgine din Carpaţi, dar și despre oameni, locuri și obiceiuri, au fost difuzate în 120 de ţări şi traduse în peste 20 de limbi. Printre cele mai importante canale de televiziune care au rulat seria se numără Travel Channel și CNBC.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button