Turism

BRAŞOV. PREFERINŢĂ. Poiana Braşov, Sinaia şi Predeal, în topul staţiunilor montane din România

 

Poiana Braşov, Sinaia şi Predeal se situează pe primele locuri într-un top al staţiunilor montane din România, relevă un studiu realizat de OLX Cazare şi Turism.

Studiul a avut în vedere criterii precum calitatea şi accesul la pârtie, opţiunile de mâncare şi raportul calitate-preţ.

„În clasamentul general, care ţine cont de toate criteriile analizate în cadrul studiului, pe prima poziţie s-a situat Poiana Braşov (25%), urmată la o distanţă considerabilă de Sinaia (11%), Predeal (9%), Buşteni (6%) şi Vatra Dornei (6%). Românii şi-au manifestat o preferinţă clară pentru Poiana Braşov, fiind staţiunea care a ieşit pe primul loc în cazul tuturor criteriilor analizate. De asemenea, staţiunea a fost prima opţiune atât pentru familii şi cupluri, cât şi pentru tineri”, se arată în studiu.

Cât priveşte raportul calitate-preţ, participanţii au poziţionat Poiana Braşov pe primul loc (14%). Aceasta a fost urmată de Sinaia (9%), Predeal şi Buşteni (8% fiecare), Vatra Dornei (7%) şi Rânca (6%). În privinţa accesului la pârtie şi calitatea acesteia, românii şi-au manifestat preferinţa pentru Poiana Braşov (29%), Predeal (14%), Sinaia (9%) şi Buşteni (6%). Staţiunile cu cele mai apreciate peisaje sunt Poiana Braşov (20%), Sinaia şi Buşteni (9% fiecare) şi Bâlea Lac (8%). Totodată, Poiana Braşov (22%) se află în continuare în topul staţiunilor cu cea mai bună mâncare, fiind urmată de Sinaia (10%), Predeal şi Vatra Dornei (8% fiecare).

„Românii care aleg să meargă cu maşina personală au notat următoarele staţiuni ca fiind cele mai accesibile: Poiana Braşov (22%), Sinaia (13%) şi Predeal (9%). De asemenea, respondenţii au considerat că Poiana Braşov este şi cea mai luxoasă staţiune montană din ţară (41%)”, subliniază studiul.

În acest an, românii care îşi vor petrece concediul de iarnă în ţară vor merge în Poiana Braşov (28%), Predeal şi Sinaia (10% fiecare) şi Vatra Dornei (7%).

Studiul a fost realizat în luna noiembrie 2019, printr-un chestionar online aplicat vizitatorilor OLX.ro, pe un eşantion de 2.835 de respondenţi din toate regiunile ţării.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare