BRAȘOV. Piața Sfatului, premiată de cel mai important site de turism din lume
Pe lista destinațiilor de călătorii promovate și premiate de cel mai important site de turism din lume, TripAdvisor, se numără mai multe locații, castele și cetăți din Transilvania. Printre acestea se află și Piața Sfatului din Brașov.
De altfel, în ultimii doi ani, obiective turistice importante din județul Brașov au primit certificate de excelență din partea administrației TripAdvisor, pe baza aprecierilor turiștilor din toată lumea care ne-au vizitat orașul – Things to Do in Brasov
Astfel, Piaţa Sfatului a fost câştigătoare la categoria „cea mai bună alegere din 2015”. Certificate de excelenţă au primit, după cum sunt enumerate şi pe site-ul de referinţă, Parc Aventura, Muntele Tâmpa, Biserica Neagră, Sanctuarul de urşi de la Zărneşti, Prima Şcoală Românească, Biserica Sf. Nicolae din Şchei, Paradisul Acvatic şi Poarta Ecaterinei.
Alte destinaţii din România premiate de cel mai important site de turism din lume sunt Castelul Peleş, cetatea din Alba Iulia (cea mai mare fortificaţie din România), Piaţa Mare din Sibiu, Mănăstirea Suceviţa, Biserica Stavropoleos din Bucureşti, Ateneul Român, Mănăstirea Voroneţ, denumită şi Capela Sixtină a Moldovei, precum şi Biserica „Trei ierarhi” din Iaşi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.