Turism

BRAȘOV. Ministrul Turismului Bogdan Trif a vizitat Vama Buzăului – stațiune de interes local

 

Comuna Vama Buzăului din județul Brașov a devenit, vineri, oficial, stațiune turistică de interes local. 

În prezența ministrului Turismului, Bogdan Trif, și a reprezentanților autorităților locale și județene, a fost dezvelit panoul indicator la intrarea în localitate, ca un simbol al recunoașterii acestei titulaturi. 

„Mă bucur că localitatea Vama Buzăului a devenit staţiune turistică de interes local. Este o oportunitate pentru comunitate, pentru că de acum se pot accesa mai uşor proiecte pe fonduri europene şi proiecte cu fonduri guvernamentale. Este meritul primarului şi al comunităţii, pentru că a ştiut să se bată pentru acest proiect. Comuna arată extraordinar, este bine pusă la punct şi aveţi nişte peisaje care chiar merită să fie puse în valoare”, a afirmat ministrul Bogdan Trif.

Festivitățile de la Vama Buzăului au mai cuprins o vizită la Rezervația „Valea Zimbrilor”, cu ocazia împlinirii unui deceniu de existență, vizitarea Centrului de Informare Turistică Vama Buzăului, a unei pensiuni turistice, care oferă servicii și în schimbul voucherelor de vacanță, precum și un minirecital muzical la Complexul Cultural Sf. Nicolae, din comună.

Primarul localității, Tiberiu Chirilaş, a declarat că, pentru a obţine atestatul, localitatea a trebuit să îndeplinească mai multe criterii, printre care existenţa unui centru de informare turistică, obiective turistice și locuri de cazare.

„Acest lucru este o atestare a ceea ce am realizat în localitatea noastră, a ceea ce avem, dar ne şi obligă de acum încolo şi în nici un caz nu vrem să-i aducem vreo atingere. Turiştii tocmai asta apreciază, că nu este o aglomeraţie foarte mare, nu este zgomot, încercăm inclusiv sporturile cu motor să le descurajăm, astfel încât cel care vine aici chiar să se liniştească, să-şi încarce bateriile, cum se spune”, a subliniat Chirilaș.

Principala atracţie din comună este o rezervaţie naturală care adăposteşte 29 de zimbri. Anul acesta, până în prezent, 35.000 de turiști au vizitat rezervația, dar și alte locuri din stațiune, precum Cascada Urlătoarea sau tabăra de sculptură în lemn.

Vama Buzăului a fost declarată staţiune turistică de interes local prin Hotărâre de Guvern, în 15 noiembrie 2018. În prezent, în ţară sunt 72 de staţiuni turistice de interes local.

 

Voucherele de vacanță, „cârlig” pentru turismul românesc

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a mai declarat că numărul cererilor de autorizare din partea pensiunilor şi a hotelurilor a crescut cu 10% raportat la anul 2017, după ce Guvernul a acordat voucherele de vacanţă, precizând că în şedinţa de guvern de vineri s-a aprobat prelungirea acordării acestora pentru încă doi ani.

„Cred că acordarea acestor vouchere a fost o măsură care a stimulat turismul în România, o măsură care s-a bucurat de sprijinul societăţilor din domeniu turismului, al asociaţiilor, a fost o măsură care a avut un caracter social. Să nu uităm că au beneficiat de vouchere peste 1,2 milioane de români, valoarea acestora fiind de 1.450 de lei, bani care au putut fi cheltuiţi doar în ţară. Mă bucur că am reuşit să prelungim această măsură. Vreau să vă spun că a mai avut şi un efect secundar, un efect benefic pentru noi, pentru că a crescut cu 10% numărul cererilor de autorizare din partea pensiunilor, a hotelurilor, raportat la anul 2017. Cu alte cuvinte, am reuşit să scoatem la lumină o bună parte din economia care funcţiona la negru. Unele pensiuni sau hoteluri s-au înfiinţat în acest an, dar sunt foarte multe care au lucrat la negru”, a afirmat Trif.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare