Turism

BRAŞOV. Drumeţii montane fără întâlniri – surpriză cu animalele sălbatice (sfaturi din partea salvamontiştilor)

 

Salvamontiştii braşoveni au venit astăzi cu câteva sfaturi pentru turiştii cărora le plac drumeţiile montane, astfel încât aceştia să nu aibă parte de întâlniri – surpriză cu animale sălbatice.

Iată mai jos recomandările salvatorilor montani din cadrul Serviciului Salvamont Braşov:

1) Nu părăsiţi niciodată poteca marcată. Animalele sălbatice evită zonele frecventate de oameni. Astfel, minimizaţi riscul de a vă întâlni cu ele;

2) Nu mergeţi singur pe munte. O simplă discuţie cu partenerul este suficientă pentru a ţine animalele sălbatice la distanţă. Puteţi, de asemenea, să strigaţi din când în când, sau să luaţi la dumneavoastră un fluier (un astfel de fluier se găseşte de regulă la catarama de prins la piept a rucsacului);

3) Ţineţi câinii legaţi în lesă. Aceştia pot agita animalele sălbatice şi le pot trimite înspre dumneavoastră;

4) Luaţi cu dumneavoastră şi ţineţi la îndemână spray-ul pe baza de piper împotriva animalelor sălbatice; Acesta este foarte mic şi compact (mai mic decât un deodorant obişnuit, se poate achiziţiona de la magazinele cu specific vânătoresc) şi poate fi de un real folos;

5) Evitaţi să faceţi plimbări seara târziu sau noaptea. Animalele sunt mult mai active în această perioadă;

6) Dacă aveţi de gând să campaţi cu cortul, nu o faceţi în locuri izolate. Asiguraţi-vă ca montaţi cortul într-o zona de campare organizată şi că nu ţineţi niciun fel de mâncare în acesta (animalele sălbatice pot detecta chiar şi mirosul conservelor nedesfăcute). Hrana legaţi-o la înălţime undeva mai departe de cort. Nu mâncaţi în cort sau în imediata apropiere a acestuia şi spălaţi-vă pe mâini după ce luaţi masa pentru a îndepărta orice urmă de miros de mâncare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare