Turism

BRAŞOV. Cetatea Feldioara şi-a redeschis porţile pentru vizitatori

  • cetateafeldioara20183.jpg
  • cetateafeldioara20185.jpg
 

Comunitatea din Feldioara, cu sprijinul Consiliului Judeţean, şi-a deschisde astăzi Cetatea, cu program de vizitare.

Cetatea din Feldioara a fost construită în secolul XIII, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania – Țara Bârsei. Cetatea este monument istoric, iar până în anul 2012 a fost doar o ruină. Ea a fost restaurată în totalitate în perioada anilor 2012 – 2017.
Proiectul de restaurare a început în anul 2012, an în care s-au întocmit studiile de fezabilitate şi de proiectare a lucrărilor. Lucrările de restaurare au fost realizate de către Consiliul Judeţean Braşov, iar cuantumul cheltuielilor de restaurare au totalizat 12.379.295,67 lei – SC Euras SRL, Satu Mare.
S-au restaurat toate zidurile de incintă şi toate turnurile din nord, sud, est, vest, precum şi zidul Zwinger de protecţie. Toate fortificaţiile iniţiale, de pe vremea teutonilor, au fost conservate în întregime. Prin marcarea la nivelul solului, în curtea interioară s-au pus în valoare resturile capelei şi a mănăstirii cisterciene.
S-a reconstruit fântâna a cărei adâncime este de circa 70 de metri şi s-a amenajat o zonă de belvedere asupra Țării Bârsei, aflată pe zidul de strajă. S-au executat subzidiri, injectări şi lucrări de consolidare în paralel cu alte forme de conservare pentru zidăria veche. La injectările care au fost făcute la zidărie şi la refacerea suprafeţelor degradate ale tencuielilor, s-a folosit un var hidraulic special ce conţine materie primă extrasă din Munţii Dolomiţi, importat din Italia.
A urmat reconstrucţia prin folosirea de lemn şi cărămidă – făcute la comandă la fabrica din Sighişoara pe modelul celei din care fuseseră ridicate zidurile Cetăţii, piatră şi învelitori din ţigle ceramice. În ansamblul său, proiectul a urmărit aducerea în actualitate a formei pe care cetatea a avut-o în secolul al XVII-lea, atunci când cetatea a fost tencuită. Pentru a elimina confuziile care pot apărea între zidurile restaurate şi cele iniţiale, restauratorii au folosit ca material lemnul.

Cetatea Feldioara este un monument istoric naţional clasa A (cod LMI BV-II-a-A-11695), fiind printre cele mai importante fortificaţii medievale săseşti din Transilvania de Sud. Investigaţiile arheologice au demonstrat existenţa cetăţii medievale încă din secolul al XIII-lea (ipotetic, cetatea este atribuită cavalerilor teutoni). Arhitectura istorică păstrată până în prezent datează, în cea mai mare parte, din secolele XVI-XVII. La acea vreme, în interiorul cetăţii a fost identificată şi o biserică (cu aproximaţie, sec. XV).
„Primăria Comunei Feldioara are onoarea de-a vă invita să vizitaţi Cetatea Feldioara şi să descoperiţi expoziţiile ce sunt găzduite în interiorul obiectivului turistic – expoziţia de bază «Mărturii arheologice şi mărturii de locuire şi conlocuire în Feldioara» şi expoziţia temporară «Armindenii – Sărbătoare şi Tradiţii». Vă aşteptăm cu drag!”, anunţă primarul comunei, Sorin Taus.
Într-o primă etapă, programul cu publicul va fi de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00, urmând ca acesta să fie actualizat pe parcursul desfăşurării diferitelor alte activităţi. Preţul unui bilet, care include şi taxa de filmare şi fotografiere, este de 15 lei pentru adulţi, 10 lei pentru pensionari şi 5 lei pentru elevi şi studenţi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare