Turism

BRAŞOV. 24 de abonamente pentru terase, în zona Republicii – Piaţa Sfatului

 

Terasele din centrul oraşului au început să apară ca ciupercile după ploaie, în ultimele zile. Astfel, luni, erau acordate deja 24 de abonamente pentru terase aflate în zona Republicii – Piaţa Sfatului, iar alte 13 cereri fuseseră depuse, urmând a fi analizate şi soluţionate în funcţie de spaţiul disponibil.

Pentru strada Republicii au fost eliberate 20 de abonamente şi mai trebuie analizate 11 solicitări, iar pentru Piaţa Sfatului s-au dat patru abonamente şi mai sunt de analizat două solicitări. Tariful de ocupare a domeniul public este de 2,4 lei/mp/zi.

Administratorul public al municipiului Braşov, Miklos Gantz, anunţase de la mijlocul lunii trecute, că terasele vor putea fi amplasate în centrul oraşului după data de 1 aprilie.

Asemenea anului trecut, terasele pot fi amplasate doar pe centrul străzii, pentru ca de o parte și de alta să rămână spații pentru circulația pietonală, precum și pentru accesul mașinilor de intervenție. Totodată, culoarul de trecere dintre terase trebuie să aibă minim 1,20 m.

Conform regulamentului de amplasare a teraselor, adoptat în 2013, fiecare comerciant are dreptul să amplaseze maxim trei umbrele cu o dimensiune de 3,5 x 3,5 metri, iar sub fiecare umbrelă pot fi așezate până la 4 mese cu câte 4 scaune fiecare. Astfel, fiecare terasă va putea avea maxim 48 de scaune, astfel încât clienții să nu stea înghesuiți sau să se extindă pe spațiul destinat circulației pietonilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare