Turism

Bilete de avion mai ieftine cu 20% / De când

Bilete de avion mai ieftine cu 20%

Luna septembrie aduce bilete de avion mai ieftine cu 20% faţă de august, iar Danemarca, Belgia, Portugalia şi Grecia sunt printre cele mai ieftine destinaţii de toamnă, conform unei agenţii de turism online.

Astfel, preţul mediu pentru septembrie 2023 la biletele de avion este de 230 de euro, pe când în august a fost de 289 de euro, iar majoritatea oraşelor de city-break sunt mai ieftine. Cele mai mari diferenţe de preţ s-au înregistrat pentru Bruxelles, bilete cu 37% mai ieftine în septembrie faţă de august, Dublin (minus 28%), Amsterdam (minus 19%). În plus, cel mai ieftin oraş din topul destinaţiilor populare de city-break este Veneţia, cu preţuri de 165 de euro în septembrie, cu 16% mai puţin decât în august.

„După o creştere a tarifelor la biletele de avion, creştere generată de perioada concediilor, agenţia de turism online Vola.ro anunţă că a înregistrat o scădere medie a preţurilor de 20% în luna septembrie faţă de luna august. Altfel spus, călătorii care îşi doresc un nou city-break în Europa sau familiile care vor o ultimă escapadă înainte de a începe şcoala copiilor pot profita din plin de această perioadă pentru a face rezervări”, s-a precizat într-un comunicat al agenţiei.

În ultima perioadă, pe fondul cererii mari din sezonul estival, industria aviatică a fost marcată de o serie de fenomene care au avut un impact important asupra pasagerilor: creşteri de preţuri, anulări sau întârzieri masive ale zborurilor, haos pe aeroporturi din cauza lipsei de personal etc. Însă vestea bună este că specialiştii confirmă o scădere a preţurilor pentru biletele de avion pentru această toamnă.

Informația că preţurile vor scădea în lunile de toamnă va juca un rol important în deciziile de călătorie ale românilor, mai ales că sunt mulţi care doresc să plece în afara sezonului estival, când tarifele sunt mai mici peste tot şi aglomeraţia e redusă.

Preţurile biletelor de avion au urmat un trend ascendent până la 27 august, fiind şi sezon estival, însă apoi vor descreşte constant până la începutul lunii octombrie.

De altfel, cea mai ieftină ţară din punctul de vedere al scăderilor tarifare observate este Danemarca, unde preţurile la zboruri sunt cu 40% mai mici în septembrie faţă de august. Urmează Belgia (preţuri cu 37% mai mici), Portugalia şi Grecia (preţuri cu 29% mai mici), dar şi Olanda (preţuri cu 23% mai mici).

„Şi cum vremea se anunţă a fi una caldă şi în septembrie, inclusiv în destinaţiile de plajă preferate de români, e un moment numai bun pentru a face noi planuri de concediu!”, s-a mai arătat în comunicat.

Foto: Aeroportul Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button