Turism

ATENȚIE! Pentru cei ce vor să plece în Grecia, în vacanță… Noutăți! / UPDATE. Încă doi români depistați cu coronavirus!

 
UPDATE. Potrivit informărilor de la MAE, încă doi cetățeni români, aflați în vacanță în Grecia, au fost depistați pozitiv cu Covid-19. Unul dintre ei se află în Insula Thassos, celălalt în Paralia Katerini.

Cetățeanul român aflat în Thassos a fost deja transferat în unitatea hotelieră special destinată pentru efectuarea carantinei, iar starea sa de sănătate este bună.

Turistul român aflat în Paralia Katerini a contactat Consulatul General al României la Salonic, pentru a anunța că a fost testat pozitiv. Și el este într-o stare de sănătate bună.

………………………………………………………………………………………………….

 
Pe diverse forumuri, turiștii români care au ajuns sau sunt pe drum spre Grecia, cu autoturismele, își scriu opiniile de călătorie. Unii au relatat că au stat câteva ore în vama bulgaro-elenă, la control și pentru testul Covid-19, alții, dimpotrivă. 
 
Potrivit postului național de radio bulgar (BNR), citat de novinite.com, Grecia a introdus testarea tuturor persoanelor care intră pe teritoriul său pe la punctul de trecere Kulata-Promachonas, ca urmare a înregistrării unor cazuri de Covid-19 în rândul turiştilor de pe Insula Thassos.
 
Conform sursei citate, până în prezent, în Thassos au fost consemnate şase cazuri de turişti infectaţi cu noul coronavirus. Patru dintre ei, care sunt cetăţeni sârbi, se află în prezent într-un hotel folosit ca loc de carantină. Ceilalţi doi turişti, a căror naţionalitate nu a fost precizată, dar despre care se crede că sunt bulgari, au primit permisiunea de a reveni în ţara de origine. Toţi cei şase sunt persoane tinere, care nu prezintă simptome ale infectării cu noul coronavirus.
 
Autorităţile de la Atena au declarat, referitor la agravarea situaţiei epidemice în unele ţări balcanice, că numărul testelor efectuate asupra persoanelor care intră în ţară prin punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria este în creştere.
 
În cursul zilei de joi, aproape 90% dintre cei care au intrat prin punctul Kulata-Promachonas au fost testaţi. Este de aşteptat ca începând de vineri după-amiază traficul rutier să se aglomereze în zona acestui punct de trecere a frontierei, autorităţile greceşti fiind pregătite să testeze fiecare turist nou sosit.
 
Potrivit site-ului ekathimerini.com, autorităţile greceşti au confirmat un caz de Covid-19 şi în insula Naxos. Ar fi vorba despre un medic grec care în urmă cu patru zile a sosit pe aeroportul internaţional din Atena venind dinspre Regatul Unit, via Serbia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button