Timp liber

Șapte zile de concerte, spectacole, filme, parade, târguri, la Zilele Culturale Maghiare din Brașov

Șapte zile de concerte, spectacole, filme, parade, târguri, la Zilele Culturale Maghiare din Brașov.
Asociația Maghiarilor din Țara Bârsei Brașov organizează Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Brașov „Țara Bârsei”, ediția a XIII-a, în perioada 11-17 septembrie 2023, în mai multe spații emblematice din Braşov.

„Din păcate, în Braşov nu există instituţii culturale maghiare, astfel că încercăm să potolim setea culturală a maghiarilor din Braşov şi din Ţara Bârsei prin intermediul unor festivaluri de gen”, a declarat Tamás Toró, principalul organizator al festivalului, reluat acum 14 ani, după o pauză de 71 de ani.

La ediţia din acest an vor avea loc peste 50 de activităţi.

Programul manifestărilor

Luni, 11 septembrie

  • ora 17:00 – Masă rotundă „Locul și rolul maghiarilor din Țara Bârsei în prezent”, moderator: Attila Ambrus (în Braşov, Biserica Casa Speranței)
  • ora 19:00 – Deschiderea festivalului – Concert memorial Péter Máté și Zsuzsa Cserháti (la Sala mare a Teatrului „Sică Alexandrescu”); biletele pot fi procurate de pe platforma www.bilete.ro

Marţi, 12 septembrie

  • ora 17:30 – Prezentare de carte cu Árpád Dancs, autorul volumelor „Teatrul meu I. și II. – povestea Teatrului Áron Tamási din Sfântu Gheorghe” (la Biserica Casa Speranței), eveniment organizat în colaborare cu Asociația Culturală „Apáczai Csere János”
  • ora 19:00 – Degustare de vinuri cu Zsolt Attila Borbély – selecție din vinurile lui András Ludányi și Péter Benedek (la sala de ședință a Parohiei Reformate II), cu înscriere în prealabil la locația evenimentului
  • ora 19:00 – Concert FIRKIN (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 20:30 – Curtea Filmului Maghiar: proiecția comediei romantice maghiare Zanox (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”), limită de vârstă: 15+

Miercuri, 13 septembrie

  • ora 12:00 – Atelier literar și întâlnire cu publicul: ”De ce ar trebui să citești Science-Fiction?”, program susținut de Andrea Gál, pentru copiii de 7-8 ani (la sala festivă a Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 17:30 – Întâlnirea publicului cu Zenóbia Zorkóczy, autoarea cărții „Actrița care cosea sau OZN în Secuime” (la Biserica Casa Speranței), eveniment organizat în colaborare cu Asociația Culturală „Apáczai Csere János”
  • ora 19:00 – Degustare de vinuri cu Zsolt Attila Borbély – selecție de vinuri albe din Bazinul Carpatic (la sala de ședință a Parohiei Reformate II), cu înscriere în prealabil la locația evenimentului
  • ora 19.00: Concert Balkán Union (locație: HUB2068 – curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 20:30 – Curtea Filmului Maghiar: proiecția dramei maghiare „Șase săptămâni” (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”), limită de vârstă: 14+

Joi, 14 septembrie

  • ora 10:00 – Deschiderea târgului de meșteșuguri și produse tradiționale ”Kronstadt Fair” (în Piața Sfatului)
  • ora 13:00 – Oră specială de literatură cu Tímea Shrek, eveniment organizat în colaborare cu Agenția Culturală „Petőfi” și Salonul Cultural „Petőfi” (în sala festivă a Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 13:00 – Oră specială de literatură cu Levente Csender, eveniment organizat în colaborare cu Agenția Culturală „Petőfi” și Salonul Cultural „Petőfi” (la sala festivă a Liceului „Zajzoni Rab István” din Săcele)
  • ora 17:30 – Vernisajul expoziției „Din ex libris-urile lui Sándor Plugor”, eveniment organizat în colaborare cu Asociația Culturală „Apáczai Csere János” (la Biserica Casa Speranței)
  • ora 18:00 – Prezentarea lui Apáczai Csere János, susținută de profesorul universitar Magor Plugor din Szeged, eveniment organizat în colaborare cu Asociația Culturală „Apáczai Csere János” (la Biserica Casa Speranței)
  • ora 18:00 – Talente locale: concert la acordeon cu Károly Molnár (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 19:00 – Concert TITÁN (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)


    Vineri, 15 septembrie
  • ora 10:00 – Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale „Kronstadt Fair” (în Piața Sfatului)
  • ora 16:00 – Prezentare de carte Dr. Alexandru Stănescu: „La masă cu strămoșii”, eveniment organizat în colaborare cu Asociația Culturală „Apáczai Csere János” (la Biserica Casa Speranței)
  • ora 17:00 – Prezentarea Antologiei KMI 12 cu Tímea Shrek și Levente Csender, eveniment organizat în colaborare cu Agenția Culturală „Petőfi” și Salonul Cultural „Petőfi” (la Biserica Casa Speranței)
  • ora 17:00 – Concert Annamária Simó (Scena mare din Piața Sfatului)
  • ora 17:45 – Prezentare de carte cu Tímea Shrek, autoarea volumului de nuvele „Acesta este un pământ mort”, eveniment organizat în colaborare cu Agenția Culturală „Petőfi” și Salonul Cultural „Petőfi” (la Biserica Casa Speranței)
  • ora 18:30 – Eveniment de dansuri pentru copii, cu Zsuzsa Ráduly și Sándor Ráduly (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 19:00 – Concert Republic (Scena mare din Piața Sfatului)
  • ora 21:00 – Talente locale: concertul orchestrei Ansamblului de Dans „Kéknefelejcs” din Săcele (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 21:30 – Talente locale: concert Za Band (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 21:00 – Spectacol de dansuri populare maghiare cu muzică live (la Sala festivă a Colegiului Național „Áprily Lajos”)

Sâmbătă, 16 septembrie

  • ora 10:00 – Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale „Kronstadt Fair” (Piața Sfatului)
  • ora 11:00 – Parada mașinilor de epocă, eveniment organizat de Parohia Reformată II (în curtea Parohiei Reformate II)
    NOTĂ: Cei care doresc să-și înregistreze mașinile de epocă pentru expoziție se pot înscrie la sediul Parohiei Reformate II, în timpul orelor de program.
  • ora 11:00 – Tur memorial de o zi: „János Czetz – Amintiri maghiare în Țara Bârsei”, deplasare cu autocarul şi ghizii Károly Krajnik Nagy și Márton Sipos (plecare de la Cinematograful Astra din Brașov, strada Lungă nr. 1).
    Notă: Participanții se vor înregistra în prealabil.
  • ora 12:00 – Joc de societate pentru copii „Legendarium” și proiecția desenelor animate „Legendarium” (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 14:30 – Prezentare de carte cu Levente Csender, autorul volumelor „Culegătorii de morcovi”, „Pământul meu”, „Pentru untură”, eveniment organizat în colaborare cu Agenția Culturală „Petőfi” și Salonul Cultural „Petőfi” (la Biserica Casa Speranței)
  • ora 16:00 – Prezentare de carte cu Zoltán Bene, autorul volumului de nuvele „Creează”, eveniment organizat în colaborare cu Agenția Culturală „Petőfi” și Salonul Cultural „Petőfi” (la Biserica Casa Speranței)
  • ora 17:00 – Concert Libavonat, pentru întreaga familie (Piața Sfatului, scena mare)
  • orele 17:00-22:00 – Grădina ELEKTRO cu DJ BÉLA, DJ VYGO, DJ RONUH (la JUNO Wine Garden)
  • ora 18:00 – Talente locale: concert Sebastian Nagy (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 18:00 – Vernisajul expoziției epitafurilor umoristice ale lui Zoltán Dósa (la Restaurantul Pilvax)
  • ora 19:00 – Concert Dolly Plusssz (Piața Sfatului, scena mare)
  • ora 21:00 – Talente locale: concertul formației Arzenal (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)

Duminică, 17 septembrie

  • ora 10:00 – Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale „Kronstadt Fair” (Piața Sfatului)
  • ora 12:00 – Activități de cercetași, pentru copii (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 12:30 – Excursie pe Tâmpa, moment de comemorare la locul statuii lui Árpád (plecare de la fântâna arteziană din Piața Sfatului)
  • ora 13:00 – Parada ansamblurilor de dansuri populare maghiare (în curtea Colegiului Național „Áprily Lajos şi Piața Sfatului)
  • ora 13:30 – „In memoriam Reiff István”, ediția a XVI-a – Festivalul ansamblurilor de dansuri populare
    maghiare din Țara Bârsei (Piața Sfatului, scena mare)
  • ora 14:00 – Ateliere de lucru manual, mărgelit, brodat în colaborare cu Serviciul de Ajutor Maltez (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 16:00 – Talente locale: concert Nándor Bartos și Szilárd Fülöp Helyszín (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 17:00 – Concertul Formației Kata Kiss (Piața Sfatului, scena mare)
  • ora 17:30 – Spectacolul umoristului Előd András (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
  • ora 19:00 – Închiderea festivalului: concert Anna and the Barbies (Piața Sfatului, scena mare)
  • ora 20:30 – Concert Fernet Blues Company (la HUB2068, curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”)
    Programe permanente care au loc la HUB2068, în curtea Colegiului Național „Áprily Lajos”, în zilele de 15 și 16 septembrie între orele 17:30-22:00 şi în zilele de 17 și 18 septembrie între orele 12:00-22:00:
    ▪ Colț foto
    ▪ Colț dedicat copiilor, organizat în colaborare cu Serviciul de Ajutor Maltez și cu Organizația Femeilor din cadrul UDMR
    ▪ Fotbal de masă
    ▪ Beerpong, organizat în colaborare cu Uniunea Tineretului Maghiar din Brașov
    ▪ Muzică de atmosferă
    ▪ Colț al vinului și gastronomiei, în curtea Colegiului Național „Áprily Lajos” (langoș, kürtőskalács, băuturi răcoritoare, vinuri maghiare – pentru a ne potoli foamea și setea din timpul festivalului)

Mai multe informații aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare