Timp liber

Urgisit de Stalin, a creat o operă remarcabilă

Urgisit de Stalin. A fost denunţat public, lucrările sale au fost interzise, iar statutul său a fost redus la cel de „non-persoană”. Compozitorul Dmitri Șostakovici a creat Simfonia Nr. 10 ca o descriere a anilor regimului lui Stalin. De aceea, lucrarea sa va fi interpretată astăzi, la Sala Patria. Concertul tradiţional al Filarmonicii, de joi, de la ora 19.00, e dedicat Revoltei anticomuniste de la Braşov din 15 Noiembrie 1987.

Programul serii cuprinde Concertul pentru vioară nr. 2 în Re minor de Henryk Wieniawski şi Simfonia Nr. 10 în mi minor de Dmitri Șostakovici. Orchestra simfonică a Filarmonicii Braşov va fi dirijată de maestrul Radu Popa, iar solistul serii va fi îndrăgitul violonist braşovean Florin Ionescu-Galaţi.

48 de minute de tragedie, două minute de triumf

Urgisit de Stalin. Simfonia Nr. 10 a lui Șostakovici este o operă remarcabilă, care conţine 48 de minute de tragedie, disperare, teroare şi violenţă şi două minute de triumf. De la sfârşitul anilor 1970, cea mai larg acceptată interpretare a lucrării este că aceasta a fost scrisă ca o descriere a anilor stalinieni din Rusia, când între 8 şi 20 de milioane de oameni au murit, ca urmare directă sau indirectă a regimului lui Stalin. Șostakovici a simţit cu siguranţă regimul lui Stalin „la prima mână” – a fost denunţat public, lucrările sale au fost interzise, iar statutul său a fost redus la cel de „non-persoană”. Prietenii şi colegii săi au dispărut, iar mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodată. Oroarea acestor ani – şi suspinul colectiv de uşurare care a urmat, fără îndoială, când Stalin a murit la 5 martie 1953 – constituie cu siguranţă o interpretare plauzibilă pentru această compoziţie.

Și cel mai bun concert al lui Henryk Wieniawski

Cealtaltă piesă din program, Concertul pentru vioară nr. 2 în Re minor, de Henryk Wieniawski, este în general considerat ca fiind cea mai bună lucrare a sa. Bogat melodică şi extrem de idiomatică, lucrarea echilibrează elementele de stil cu pasiune şi seninătate. Wieniawski a interpretat pentru prima dată lucrarea la Sankt Petersburg, la 27 noiembrie 1862, sub bagheta lui Anton Rubinstein.

Sursa foto: Wall Street Journal


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button