Spectacol inedit de muzică și dans în Piața Sfântul Ioan

Spectacol inedit de muzică și dans în Piața Sfântul Ioan
Brașovul se pregătește să găzduiască prima ediție a BIMA FEST, un festival dedicat forței interioare și puterii comunității, parte a proiectului Planul B, o inițiativă lansată la Brașov Heroes în 2025. Între 8 și 9 august 2025, BIMA FEST invită publicul la două evenimente speciale organizate în inima orașului, care vor inspira și vor aduce bucuria unei vieți pline de sens, chiar și atunci când apar schimbări neașteptate. Festivalul este organizat de echipa BIMA (Bunătate, Incluziune, Mobilitate și Accesibilitate) și Primăria Municipiului Brașov. Acest proiect a fost finanțat cu fondurile strânse la Brașov Heroes, cu sprijinul Fundației Comunitare Brașov.
BIMA FEST va debuta, vineri, 8 august, de la ora 20:00, cu un spectacol inedit de muzică și dans în Piața Sfântul Ioan. Scena se va transforma într-un spațiu al emoției, ritmului și bucuriei, într-un spectacol cu intrare liberă, dedicat tuturor.
Concertul va fi găzduit de Alexandra Lupu și Mihai Nistor și va aduce în fața
publicului artiști remarcabili. Irina Coșescu este campioană la dans sportiv, expresie a energiei și curajului. Antrenată de Adrian Spătaru în România, Irina a obținut performanțe internaționale, câștigând în 2025 trei trofee la Concursul Național de Dans din Norvegia.Trupa Tonus, un grup extraordinar de artiști uniți prin prietenie și pasiunea pentru muzică, vă promite un concert plin de autenticitate și momente de neuitat, avându-i în componență pe: Iulian Stoica – pianist de excepție cu studii în compoziție jazz, Ioan Man – solist vocal și compozitor, cunoscut ca finalist X Factor România în 2012 și Alexandru Cozaciuc – multi-instrumentist desăvârșit, stăpânind 16 instrumente de suflat, cu o prezență strălucitoare în folclor și muzică clasică. Toți artiștii care vor urca pe scenă sunt persoane nevăzătoare.
În a doua zi de BIMA FEST, sâmbătă, 9 august, de la ora 18:00, Parcul Central
„Nicolae Titulescu” din Brașov va găzdui Biblioteca Vie, un spațiu unic unde poveștile nu stau pe rafturi, ci ți se dezvăluie direct, față în față. La „Biblioteca Vie” nu vei citi pagini din cărți, ci vei asculta povești de viață, rostite de oameni. Fiecare „carte” este o persoană cu o experiență extraordinară, gata să ți-o împărtășească într-un dialog de aproximativ 10 minute. La Biblioteca Vie vei putea descoperi: viața prin ochii unui sportiv paralimpic și cum își depășește limitele în fiecare zi, 5 continente și peste 35 de țări vizitate de o persoană nevăzătoare, cum este să trăiești fără vedere, dar să găsești mereu noi moduri de a descoperi lumea. Artiștii de la BIMA FEST devin și ei „Cărți Vii”: după concertul din Piața Sfântul Ioan, îi poți întâlni în Parcul Central „Nicolae Titulescu”.
„Când viața schimbă direcția, este bine să ai un Plan B! Prin BIMA FEST, vrem să arătăm că bucuria unei vieți pline de sens este posibilă, chiar și atunci când apar schimbări neașteptate. Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături în aceste zile de inspirație și celebrare a puterii interioare,” a declarat Irina Coșescu, organizator BIMA FEST.
Intrarea este liberă la ambele evenimente.
Despre Proiectul Planul B: Viața e plină de surprize neprevăzute, iar noi suntem aici să te ajutăm să fii pregătit pentru orice, accentuând importanța unui “plan B”. Prin evenimentele noastre, te încurajăm să dezvolți o atitudine de reziliență, împărtășind poveștile inspiraționale ale unor oameni din Brașov care au transformat provocările, inclusiv dizabilitățile, în noi începuturi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

