Timp liber

Și la Brașov: Festivalul internațional de foarte scurt metraj Très Court

Municipiul Brașov se va număra printre gazdele Festivalului internațional de foarte scurt metraj Très Court. Evenimentul va avea loc între 7 și 16 iunie 2024 în cincizeci de orașe de pe glob, dintre care 9 orașe din România: Arad, Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Timișoara.
Institutul Francez din România sărbătorește anul acesta o sută de ani și va prezenta cele mai bune filme de maxim patru minute din lume cu ocazia celei de-a 26-a ediții a Festivalului internațional de foarte scurt metraj Très Court.

„Pentru ediția de anul acesta a festivalului, cuvântul de ordine est absurdul. Este ca și cum poveștile ar fi vrut să transceadă realitățile noastre. Este ca și cum aceste filme ar căuta în zone inedite și neexplorate, o nouă formă de poezie și de umor capabilă să dea un sens vremurilor pe care trăim. Din cele aproape o sută de filme selectate pentru această a 26-a ediție se desprinde o formă de speranță, de evadare, o bulă de aer proaspăt pe care acest format foarte scurt poate, mai mult decât oricare altul, să o transmită și să o împărtășească.
Acest eveniment mondial ajunge la peste 15 000 de spectatori de pe cele 5 continente. La finalul festivalului, vor fi decernate 9 premii, inclusiv un Premiul Internațional al Publicului, decis prin voturile spectatorilor”
, au anunțat organizatorii.

Programul proiecțiilor de la Brașov, Cinemateca PATRIA:

JOI, 13 iunie 2024
16h00 – Selecția familială
17h00 – Selecția franceză

VINERI, 14 iunie 2024
17h30 – Selecția „Cuvintele femeilor”
18h30 – Competiția internațională.

Toate filmele sunt subtitrate în limba română. Detalii despre bilete – aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button