Show de stand-up comedy – „Nicu Raţă, taximetristul”
Actorul bucureştean Marius Malu Chivu va face show sâmbătă, 14 noiembrie 2015, începând cu orele 20.00, la cafeneaua Red Fantasy Café din Braşov (str. Prundului 27A – zona Poarta Schei), unde este programat un spectacol de stand-up comedy.
Cei care l-au urmărit pe Marius Chivu pe scenele de teatru, dar şi pe marile ecrane, în filme româneşti şi străine, nu puţine la număr, au spus că este un actor expresiv.
Dacă nu aţi mai râs în hohote de ceva vreme, poate acum este o ocazie bună să vă chemaţi prietenii şi să vă distraţi împreună ascultând glume fără limită și replici deștepte. Marius Malu Chivu, în vârstă de 41 de ani, în ultima perioadă cunoscut publicului mai ales cu rolul „taximetristul Nicu Raţă”, din serialul de comedie „Las Fierbinți” – va intra, sâmbătă, într-un dialog nonconformist cu clienții și prietenii cafenelei Red Fantasy Café.
Costul acestei porţii de râs: 20 lei (inclus o cafea sau o limonadă).
Rezervări se pot face la tel. 0727.44.70.80 (eventual printr-un sms) sau la barul localului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.