Timp liber

Serile Facultății de Litere – lansare de carte

 

Joi, 08 octombrie – ora 18.00

Lansarea volumelor „Radicalitate şi nuanţă” de Mircea Martin şi „Literatură română contemporană”: Paul Cornea şi Mircea Martin (coordonatori Adrian Lăcătuş şi Rodica Ilie)
Prezintă: Virgil Podoabă, Caius Dobrescu, Rodica Ilie şi Adrian Lăcătuş

MARTIN, Mircea, teoretician şi critic literar. Născut la 12 aprilie 1940, în Reşiţa. Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti (1957-1962). După absolvire, carieră universitară în cadrul Catedrei de teorie literară şi literatură comparată a Facultăţii de Filologie din Bucureşti. În 1990 ajunge profesor universitar şi şef al Catedrei de teorie literară. Doctor în litere al Universităţii bucureştene (1980), cu teza G. Călinescu, critic şi istoric literar. Privire teoretică. Între 1990 si 2000 este director al Editurii Univers. Director, apoi, succesiv, al revistei Cuvîntul, al Editurii Paralela 45 şi al Editurii Art. A debutat în 1959, în Contemporanul. Editorial, în 1969, cu Generaţie şi creaţie (EPL, Bucureşti; premiul Uniunii Scriitorilor). A mai publicat volumele: Critică şi profunzime (Editura Univers, Bucureşti, 1974), Identificări (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977; premiul Uniunii Scriitorilor), G. Călinescu şi „complexele” literaturii române (Editura Albatros, Bucureşti, 1981; ediţia a II-a, cu o postfaţă de N. Manolescu, Editura Paralela 45, Piteşti, 2002), Dicţiunea ideilor (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1981), Introducere în opera lui B. Fundoianu (Editura Minerva, Bucureşti, 1984), Singura critică (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1986), Geometrie şi fineţe (Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2004). Colaborează la Contemporanul, Amfiteatru, Luceafărul, România literară, Viaţa românească, Cronica, Steaua, Vatra, Cuvîntul, Observator cultural. E prezent în volumul Albert Beguin-Marcel Raymond (alături de J. Hillis, G. Poulet, J. Starobinski), apărut în 1979 la editura pariziană José Corti. A făcut parte din colectivul care a realizat Dicţionarul Scriitorilor Români şi Dicţionarul esenţial al scriitorilor români. A condus, între 1983 si 1988, cenaclul Universitas (complement şi concurent al Cenaclului de luni). Din această experienţă s-a născut tomul Universitas. A fost odată un cenaclu…, coordonat de M. (Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 2008). În 1993 a condus Cenaclul Uniunii Scriitorilor. Promotor al criticii franceze în România, a prefaţat multe traduceri din critica franceză, contribuind semnificativ la restabilirea dialogului dintre critica românească şi cea occidentală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button