Timp liber

Sărbătoarea Junilor aduce trei târguri la Brașov / Înscrieri…

Sărbătoarea Junilor aduce trei târguri la Brașov. Cei care doresc să participe la aceste târguri se pot înscrie de astăzi și până în 7 aprilie, conform reprezentanților Primăriei Brașov.

Sărbătoarea junilor va avea loc în prima duminică după Paști, în duminica Tomii, adică anul acesta în data de 23 aprilie.

Pe lângă coborârea junilor din Piața Unirii în vechea cetate și apoi urcarea la Pietrele lui Solomon, municipalitatea a pregătit, pentru brașoveni și turiști, trei târguri.

Astfel, în Piața Sfatului vom avea două evenimente, un Festival de artă tradițională și meșteșuguri și un Festival al producătorilor brașoveni, iar al treilea eveniment este târgul organizat tradițional la Pietrele lui Solomon.

Date despre târguri

Festivalul de artă tradițională și meșteșuguri este organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta și Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană Brașov, și se va desfășura în Piața Sfatului, în perioada 21 – 23 aprilie 2023 între orele 10:00 – 21:00.

La acest târg vor putea participa: meșteșugari (pielari, cioplitori în lemn, tâmplari, opincari, olari, producători vestimentație tradițională, împâslituri, împletituri din fibre vegetale si naturale, producători de turtă dulce); creatori populari și artizani (ouă încondeiate, iconografie, pictură naivă pe sticlă, pictură naivă pe lemn, broderie, cusături, țesături în război, obiecte de podoabă, crestături în lemn).

Creatorii populari și meșteșugarii care doresc să participe se pot înscrie la adresa de mail targjuni@gmail.com. Detalii la numerele de telefon: 0741171780 (Cornel Sculean), între orele 8.00-16.00. Regulamentul Festivalului de Artă Tradițională și Meșteșuguri poate fi consultat pe site-ul municipalității https://www.brasovcity.ro/junii-brasovului.

Festivalul producătorilor brașoveni, de asemenea, este organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta și cu Asociația Produs în Brașov, și se va desfășura, de asemenea, în Piața Sfatului, în perioada 21 – 23 aprilie 2023 între orele 10:00 – 21:00.

La acest târg vor putea participa: producători locali sau cooperative care aduc produse din următoarele categorii: produse alimentare, băuturi alcoolice și non-alcoolice; produse realizate manual  (cosmetice naturale, lumânări artizanale, decorațiuni etc).

Producătorii locali/cooperativele și artizanii care doresc să participe la acest târg trebuie să se înscrie la adresa de mail produsinbrasov@gmail.com. Pe lângă trimiterea dosarului de înscriere pe email, este obligatorie și completarea formularului de mai jos: https://forms.gle/8cBAuXys6qKhkkd38

Regulamentul Festivalului producătorilor brașoveni poate fi consultat pe site-ul municipalității https://www.brasovcity.ro/junii-brasovului.

Al treilea târg este cel organizat tradițional la Pietrele lui Solomon, la care participă agenții economici care desfășoară activitate de alimentație publică (produse alimentare gătite, băuturi alcoolice și non-alcoolice).      

Înscrierile se fac la adresa de mail contact@brasovcity.ro sau la sediul Primăriei Municipiului Brașov la Centrul pentru Informarea Cetățenilor.

Regulamentul târgului tradițional de la Pietrele lui Solomon poate fi consultat pe site-ul municipalității https://www.brasovcity.ro/junii-brasovului.

Termenul limită pentru înscrierea la unul dintre cele 3 târguri este 7 aprilie.

Declarația primarului

„Junii din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi reprezintă una dintre cele mai valoroase tradiții ale comunității noastre și contribuie semnificativ la identitatea orașului nostru. Ca în fiecare an, în Duminica Tomii, cele șapte cete de juni vor fi însoțițe pe traseul lor de zecile de mii de brașoveni și turiști, care vin să se bucure de spectacolul și tradițiile «Zilei de călări». Pentru noi, municipalitatea, susținerea acestui eveniment este o obligație morală pe care o avem față de comunitate, de aceea, pe lângă finanțarea paradei junilor, vom organiza și trei târguri, care să completeze acest eveniment. Astfel, vom avea un târg de meșteșugari în Piața Sfatului, dar și un târg al producătorilor brașoveni, tot în centrul orașului, iar la Pietrele lui Solomon vom organiza un târg pentru cei care vor să participe la petrecerea pe care aceștia o organizează «Între Chetri». De astăzi, toți cei care doresc să participe, se pot înscrie la unul dintre aceste târguri”, a precizat primarul Allen Coliban.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button