Propunere de vacanță pentru copiii brașoveni
Propunere de vacanță pentru copiii brașoveni
Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov anunță că activitatea de educație muzeală, dar de vacanță, pe care a inițiat-o, a ajuns la ediţia a XIX-a. „Vacanța artelor la muzeu” se adresează în special copiiilor cu vârsta de la 6 la 14 ani.
Activitățile se vor desfășura în zilele de miercuri, de la ora 10 la 12, începând cu luna iulie și o parte din luna august.
Primul dintre atelierele din această vacanţă se va derula în 2 iulie şi va fi intitulat „Împletituri medievale”, cu artista braşoveană Gabriela Bularca. Cel de-al doilea, desfăşurat în 9 iulie, este „Vestimentaţia în secolul al XIX-lea”, cu muzeograful Marinela Barna.
Mai sunt propuse ateliere cu proiecție de diafilme, ateliere de conservare a documentelor și obiectelor de patrimoniu, modelaj în lut, pictură cu artista Adela Boboc, animație – Povestea păpușilor de teatru, măsuri de prim ajutor și despre bolile verii. „Pe data de 16 august 2025 vă așteptăm la Racoș, unde Asociația Carpaterra vă propune ateliere pentru familii, în castel și în afară, concerte în vulcan și alte surprize. Pe lângă activitățile amintite, vă propunem și altele ce vor fi anunțate din timp”, spun reprezentanții muzeului.
Grupa de participanți la program este de maximum 25 de elevi. Taxa de participare pentru fiecare atelier este între 4 și 10 lei pentru fiecare participant. Pentru înscrieri apelați la 0268/477864.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

