Timp liber

Piața Sfatului, cu farmecul de odinioară / Reînviată cu ajutorul AI

Piața Sfatului, cu farmecul de odinioară

Personaje istorice, îmbrăcate fiecare în costumele epocii lor, vor interpreta poveştile de viaţă ale personalităţilor, vor îndruma şi ajuta turiştii să descopere o parte din istoria Braşovului. George Barițiu – fondatorul Gazetei de Transilvania, Apollonia Hirscher – cea mai bogată femeie a secolului al XVI-lea din Brașov și Elena Mureșianu – prima pictoriță cu studii superioare de pe meleagurile românești sunt doar câteva dintre personajele istorice pe care veți avea ocazia să le (re)întâlniți și să le aflați poveștile, sâmbătă, 14 septembrie, între orele 15.00 -18.00, în Piața Sfatului, transmite agenția de presă Rador.
În fapt, sunt poveștile orașului care-i unesc pe brașoveni, spuse în cadrul proiectului „Istoria la persoana I”. Unul dintre inițiatorii evenimentului, reprezentanta Asociației Cultour, Simona Ciuraru: „Ne este dor să stăm la povești, așa că hai să ne recunoști! Alături de noi vor fi: George Barițiu, fondatorul Gazetei de Transilvania, primul ziar politic și informativ al românilor, Elena Mureșianu, prima pictoriță cu studii superioare de pe meleagurile românești, Andrei Mureșanu, autorul versurilor imnului de stat al României, Michael Weiss, jude curajos al Brașovului secolului XVII, Maria Baiulescu, scriitoare și mare feministă a secolului XX, Johannes Honterus, probabil cea mai importantă personalitate a secolului XVI din Brașov, Apollonia Hirscher, cea mai bogată femeie a secolului XVI din Brașov, și Valentin Bakfark, cel mai faimos cântăreț de lăută brașovean din secolul al XVI-lea”.

Retro Marktplatz va recrea Piața Sfatului de acum 100 de ani

Evenimentul este organizat de Asociația Cultour, la invitația organizatorilor – „Breasla meșteșugarilor din Țara Bârsei” – Retro Marktplatz – ediția a II-a, care va avea loc la Brașov în perioada 13-15 septembrie și care va aduce în prim-plan reconstituirea târgurilor tradiționale din centrul orașului vechi, oferind vizitatorilor o călătorie în timp.

Organizatorul târgului, membru al Asociației Breasla Meșteșugarilor din Țara Bârsei, Alexandru Ghiza, a oferit detalii: „Onorabilii noștri clienți vor audia concertele de promenadă ale fanfarelor, vor primi spre cetire gazeta târgului și li se vor aduce la cunoștință nemaipomenitele istorii ale locului. În cele 40 de pavilioane veți găsi produse ale meșteșugarilor contemporani, de la mici obiecte de porțelan, ceramică pictată și bijuterii, la rochii decorate cu lână împâslită, produse alimentare făcute în gospodăriile unor mici fermieri sau antichități”.

De asemenea, într-unul dintre pavilioane se vor desfășura ateliere de manufactură – și cu demonstrații meșteșugărești la care pot participa vizitatorii târgului.

Vizitatorii vor putea adresa întrebări personalităților de altădată

De pe un ledscreen amplasat în piață, vă vor răspunde la întrebări mai multe celebrități din alte timpuri, recreate de Sergiu Tavitian cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Veți putea comunica în acest fel cu Ion Luca Caragiale, Sextil Pușcariu, Johann Gott și Elena Mureșan, care vă vor povesti – printre altele – cum era Piața Mare din centrul Brașovului în secolele trecute.
În fața ecranului, pe caldarâmul vechii piețe, vor fi prezente, la fel ca în vremurile trecute, câteva fanfare care vor delecta auditoriul cu polci, valsuri și marșuri. Programul artistic va fi completat de câțiva soliști care vor interpreta arii de operă, romanțe de altădată și cântece populare.

Reclame și fotografii de epocă

Organizatorii evenimentului au pregătit și câteva materiale video care vor rula pe un ecran. Într-unul dintre filme se vor succeda numeroase reclame ale magazinelor brașovene din trecut și fotografii vechi cu orașul din cărțile poștale de epocă. Într-un alt film, imaginile din actuala Piață a Sfatului, filmate cu o dronă, vor fi suprapuse cu imaginile din vechile cărți poștale. Cei care iubesc istoria Brașovului vor putea afla o mulțime de lucruri inedite despre ce vindeau și cumpărau bunicii și străbunicii brașovenilor de azi. Firmele magazinelor de acum un secol și reclamele produselor pe care le comercializau negustorii din trecut vor reconstrui atmosfera Pieței Sfatului din timpul străbunicilor.
Puteți să rămâneți cu o amintire de neuitat, fotografiindu-vă în ambianța retro-pieței, împreună cu personaje îmbrăcate în haine de epocă, care vă vor povesti despre Brașovul de altădată.

Poveștile vechiului Brașov

Organizatorii au tipărit numărul 2 al ziarului„Piața Sfatului”, în format mare, alb-negru, imitând paginația ziarelor brașovene din secolele trecute. Publicația, care va fi distribuită vizitatorilor târgului, reproduce numeroase reclame din vechea „Gazeta Transilvaniei”. Din acest număr veți afla istoriile negustorilor brașoveni de altădată, o celebră poveste de dragoste din Palatul Safrano și misterele doctorului brașovean Honingberger. Ziarul mai publică istoria membrilor familiei brașovene Czell, cei mai cunoscuți producători de bere din România interbelică și o istorie completă a evoluției în secole a orașului vechi. Tot în paginile retro-ziarului „Piața Sfatului” sunt reproduse interesante publicități de acum o sută de ani. Printre acestea: anunțul venirii celebrului cowboy Buffallo Bill în Brașov și reclama primei reprezentanțe auto deschise în Brașov pe strada Porții (Republicii de azi), în 1908, în care se vindeau „trăsuri cu motor”.



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button