Timp liber

Pârtia Stadion din Poiana Brașov este deschisă

Pârtia Stadion din Poiana Brașov este deschisă. Anunțul a fost făcut în această dimineață. Este un cadou pe care Municipalitatea a vrut să-l ofere copiilor. Celelalte pârtii rămân închise, din cauza vremii. Ar fi nevoie de câteva zile mai friguroase pentru amenajarea pârtiilor. Brașovul a fost ocolit și de ninsoare, spre ghinionul celor care sperau să petreacă Crăciunul pe schiuri.


„Deși, din cauza condițiilor meteo nefavorabile (temperaturi ridicate și lipsa ninsorii), domeniul schiabil rămâne închis, pentru a le oferi copiilor o bucurie de Crăciun, am deschis pârtia pentru copii și începători Stadion (in spatele telegondolei), inclusiv teleschiul care asigura transportul pe această pârtie. În ceea ce privește domeniul schiabil, avem depozite de zăpadă în partea superioară a masivului (pe pârtiile Lupului, Drumul Roșu și Doamnei). Profităm de fiecare perioadă cu temperaturi sub -4 grade pentru a porni instalațiile de producere a zăpezii artificiale. Pentru a putea începe amenajarea pârtiilor mai avem nevoie de câteva zile cu temperaturi care să permită pornirea instalațiilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button