Timp liber

Ora Copiilor by Cantus Mundi – sărbătoare în Parcul Noua din Brașov

Ora Copiilor by Cantus Mundi – sărbătoare în Parcul Noua din Brașov.

Astăzi, de 1 Iunie, 11.856 de copii și tineri din 269 de coruri și ansambluri ale Programului Național Cantus Mundi au susținut recitaluri și concerte în cadrul evenimentului Ora Copiilor by Cantus Mundi în toate cele 41 de județe ale României și București, în Republica Moldova și chiar în China. 

Micuții au cântat în spații publice, pe scene, în parcuri, piețe sau școli din diferite orașe, comune și sate, în cadrul mai multor evenimente muzicale prin care sărbătoresc Ziua Internațională a Copilului.

Ora Copiilor by Cantus Mundi – sărbătoare în Parcul Noua din Brașov

În Brașov, Ziua Internațională a Copilului – Ora Copiilor by Cantus Mundi – a fost sărbătorită pe scena din Parcul Noua.

Spectacolul a fost deschis de Corul Junior al Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 26 „Junior” Brașov, coordonat de profesoarele Florina Dan și Ana Maria Rusen. Micii artiști au oferit un moment deosebit, interpretând cu talent și energie mai multe piese muzicale care au smuls ropote de aplauze din partea spectatorilor.

Ora Copiilor by Cantus Mundi | MyTex.ro

În continuare, au susţinut recitaluri: Corul „Micii Cercetași” – Școala Gimnazială Nr 9 „Nicolae Orghidan”(Dirijor, Andreea Șerban); Corul „Puls” – Școala Gimnazială Nr 15 (Luminița Cărpinișan); Corul Școlii Gimnaziale Nr 30 (Rebeca Bruda); Corul Şcolii Gimnaziale Nr. 9 (Rebeca Bruda); Corul „Singing Friends” – Asociația „Atelier Săcelean” (Sabina Carpen/Gabriela Popescu); Samean Eugenia (pian și voce); Trupa Spectrum.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button