Timp liber

O fierărie și un serviciu de pompieri, pe lista Nopții Muzeelor la sate

O fierărie și un serviciu de pompieri, pe lista Nopții Muzeelor la sate. 13 obiective – cele mai multe în ţară – are înscrise judeţul Braşov pentru Noaptea Muzeelor la sate, care va avea loc astăzi, septembrie. Muzee, colecţii de artă tradiţională, biserici fortificate, dar şi o fierărie (Fierăria lui Lazăr din Şona) şi un serviciu de pompieri (din satul Cobor) sunt cele pe care le puteţi vizita în 2 septembrie, conform orarului stabilit pentru fiecare obiectiv. Informaţiile necesare le găsiţi aici.
Noaptea Muzeelor la Sate, o premieră la nivel naţional şi european, este un eveniment cultural iniţiat de Reţeaua Naţională a Muzeelor. În acest an va avea loc în 36 de judeţe ale României, care vor prezenta 143 de muzee şi colecţii muzeale, case memoriale, case ale martirilor, gospodării ţărăneşti conservate in situ, castele, domenii nobiliare, cetăţi, biserici fortificate sau de lemn, colecţii de artă şi istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstireşti, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri, fierării, puncte gastronomice, situri arheologice şi monumente paleocreştine, ateliere de olărit şi multe alte atracţii fascinante.
Evenimentul se adresează atât comunităţilor din mediul rural, care locuiesc în apropierea acestor muzee şi care au oportunitatea de a le explora gratuit preţ de o noapte, cât şi locuitorilor din oraşe, oferindu-le posibilitatea unei vizite speciale la muzeele din judeţ.
Evenimentul include şi o campanie naţională de dezvoltare de programe educative destinate copiilor şi tinerilor din comunităţile rurale. Prin aceasta, se doreşte valorificarea patrimoniului rural românesc şi se creează o componentă de iniţiere culturală a copiilor din zonele rurale prin programe educative. În parteneriat cu Asociaţia „Da’DeCe”, Reţeaua Naţională a Muzeelor a creat un kit educaţionat, pus la dispoziţie gratuit pe website-ul dedicat evenimentului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare