Niciun brașovean laureat al Festivalului-concurs „Flori în Țara Bârsei”
Niciun brașovean laureat al Festivalului-concurs„Flori în Țara Bârsei”
Anul acesta, Festivalul Concurs Național de Muzică Populară pentru Tineri Interpreți „Flori în Țara Bârsei” a ajuns la cea de-a XVI-a ediție și s-a desfășurat în perioada 30 -31 octombrie 2024 la Centrul Cultural Reduta.
Festivalul a fost deschis tinerilor interpreți de muzică populară din întreaga țară cu vârste cuprinse între 16 – 25 de ani și a avut ca scop descoperirea şi lansarea de noi şi valoroase talente interpretative.
Juriul format din Oana Gabriela Petrică, vicepreședinte Asociația Centrelor Culturale, Robert Laszlo, manager CJPCCT Satu Mare și Cornelia Radocea, solist vocal, a avut o misiune dificilă, deoarece s-au înscris tineri din județele Botoșani, Mureș, Suceava, Olt, Brașov, Neamț, Teleorman, Iași, dar și din Alba, Bacău, Sibiu, Sălaj, Vaslui, Mehedinți, Ilfov.
Pe scenă au urcat 16 tineri interpreți, câștigători ai festivalurilor concurs de muzică populară din țară și din străinătate: Avadanei Andra Elena, Balogh Vasile, Bădilă Natalia, Bertea Delia, Bordianu Marilena, Catană Mihaela, Ciobanu Mihai, Filip Ioana, Guramba Teodora, Monete Diana, Muscalu Luiza, Popa Petronela, Popescu Andreea Denisa, Racoția Miruna, Tișe Diana Camelia și Zgârdău Daria Erika.
Ei au interpretat o doină, o baladă sau un cântec doinit (fără acompaniament) și o piesă cu acompaniament, multe dintre acestea fiind culese de la rapsozi populari.
Premianții
Trofeul festivalului a fost câștigat de Vasile Balogh din satul Boiu, comuna Albești, județul Mureș. Vasile Balogh a reprezentat în concurs zona etnofolclorică a Văii Târnavei Mari. Este un mare iubitor de port tradițional și a încercat de-a lungul timpului să culeagă și să păstreze vie tradiția în satul său natal, locul în care și-a adunat hainele tradiționale, cântece și întreaga simțire românească. Repertoriul propus pentru concurs a fost cules din satul său natal, Boiu, de la bătrânii satului.
Premiul I a ajuns în acest an la Petronela Popa în vârstă de 21 de ani din localitatea Sasca Mică, județul Suceava. Cântă de la vârsta de 4 ani jumătate, reprezentând Bucovina, sub îndrumarea doamnei profesor Maria Macovei, cu care se pregătește și în prezent.
Este studentă în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune și a participat de-a lungul timpului, la numeroase festivaluri – concurs naționale și internaționale, unde a obținut trofee și numeroase premii 1, 2 și 3, dintre care amintim: Trofeul „Sus la munte, la Muscel” – Argeș, Trofeul „Ion Petreuș” – Maramureș, Trofeul „Floare mândră de pe Iza” – Maramureș, Premiul I „Lucreția Ciobanu” – Sibiu, Premiul I „Strugurele de aur” -Alba. A participat la talent -show-ul „Vedeta Populară”, în cadrul căruia a obținut titlul de semifinalistă și de asemenea, la spectacole marca TVR – Tezaur Folcloric.
Premiul al II-lea a fost câștigat de Diana Camelia Tișe din comuna Ideciul de Jos, județul Mureș, o tânără care iubește folclorul şi costumul popular de când era mică. „Mă consider o norocoasă pentru că bunica mea îmi coase costumele, iar eu le port cu mare mândrie peste tot unde sunt invitată. În palmares am foarte multe premii câştigate în țară şi străinătate, iar repertoriul meu este unul foarte bogat, reuşind să scot pe piață chiar şi un CD, în colaborare cu Libris, Braşov! Iubesc ceea ce fac şi cânt doar folclor, după cum se intitulează şi acest prim CD, Drag mi-i mie a cânta”.
Premiul al III-lea a ajuns la Erika – Daria Zgârdău din București, în vârstă de 17 ani, elevă la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” București, la clasa de canto popular a doamnei Loredana Streche. „Pe lângă muzica populară, sunt pasionată de fotografie și compoziție. Nu de puține ori mi s-a spus că vocea mea seamănă cu a Minei Pîslaru, iar după ce am început să îi cânt cântecele, cred că a devenit și preferata mea”.
În acest an a câștigat foarte multe premii, printre cele mai importante fiind: Premiul I la Festivalul Național „Potcoava de Aur”- București, Premiul I la Concursul Național ,,Margareta Sterian”, Premiul 1 , Festivalul – Concurs Național „Ciocârlia”, Trofeul Festivalului „Prezintă orchestra Folclor” Chișinău.
În cadrul Festivalului Concurs Național de Muzică Populară pentru Tineri Interpreți „Flori în Țara Bârsei”, ediția a XVI-a au fost acordate trei mențiuni, câștigătoarele fiind: Diana Monete și Andreea Denisa Popescu din Slatina, Ioana Filip din Suceava.
Premiul de popularitate a ajuns la Natalia Bădilă din județul Sibiu, comuna Orlat, iar Premiul pentru autenticitatea costumului la Delia Bertea din Fălticeni, județul Suceava.
Două spectacole
În 30 octombrie, a avut loc Spectacolul-concurs în cadrul căruia au evoluat pe scenă tinerii interpreți acompaniați de orchestra Plaiuri Transilvane, dirijor Iosif Ioan Liviu, urmat de recitalurile susținute de laureatul festivalului 2023, Nicușor Alex Golfin, Nicolae Datcu, Ciprian Roman și de îndrăgita interpretă de muzică populară, Mariana Anghel.
În cadrul Galei Laureaților au fost prezenți pe scenă pentru a încânta publicul Ansamblul folcloric Poienița al Centrului Cultural Reduta și un grup de tineri, reprezentanți ai Junilor din Șcheii Brașovului.
Festivalul s-a încheiat cu recitalurile interpreților George Muraru, Anuța Săgneanca și Ionuț Fulea și a fost înregistrat de Favorit TV, urmând a fi difuzat ulterior.
Proiectul a fost cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov. Valoarea totală a acestui proiect a fost de 192.771 lei, din care contribuția Primăriei Municipiului Brașov a fost de 83.402 lei (43,26%).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.